veşnicind

de-ar fi să se rescrie
cuvântul veşnicie
eu l-aş numi în ceasul
în care noi popasul
l-am rânduit odată
uitând de-a vieţii soartă.
l-aş defini în clipă
a zeilor risipă
dar ce ştiu ei trăirea?
o, de ne-ar şti iubirea
n-ar mai sluji eternul...
atunci să vezi infernul
cum lipsa ta mi-e mie,
clipă de veşnicie...
ce mi-e, de altfel, toată
vecia colorată
în alb şi negru? - moarte-
când clipa mi-e departe!

diferenţe

era vreo două ceasul
-poate trei-
tu alergai prin vise,
-eu pe-alei-
eu, căutând răspunsuri,
-tu, absent-
un timp de presupusuri
şi incert.
era destul de noapte,
-mult prea frig-
şi haina udă-n spate
-şi... nimic-
tu înnodai trecuturi
în visări,
eu îmbunam speranţa
cu plimbări.
o noapte împărţeam,
-acelaşi ceas-
doar pasu-mi tremura
a bun rămas.
iubindu-te, păşeam
însufleţit
în timp ce tu visai
alt  răsărit.

veacuri

trosnesc gânduri tăcute în noapte
vânturi bat a pustiu şi suspin
nu eşti tu,
unde eşti, în ce parte?
în ce lumi şi ce taine te ţin?
te astept,
nu sunt zori fără tine
nici eu nu-s, dar încerc...mă prefac;
timpul meu e un circ ce devine
ceasul ciung,fără tic, doar cu tac.
e sfârşitul ce-mi curge prin vene
îmbibat de dorinţe şi scrum
de-ai veni...
unde esti?
mai devreme
îmi spuneai că-nceputul e-acum.
s-au dus nopţile, visele toate
au plecat unde nu am habar
încă lupt să mai fiu cât se poate
dar...mă-mpiedic mereu de un ..."dar".
cum să-nvăţ fără tine să fiu
nici pustiu fără dune n-ar fi
tac un veac,
un alt veac o să-ţi scriu
numai timpul să treacă,
să-mi vii.

nimic!

octombrie i-aş spune despărţirii
nimic nu poate fi mai trist de-atât
cu ploi, perdele-n geamul amintirii
doar să nu vezi cât vei muri de mult.
vag se desprind în aer jurăminte
cu zori în ochi mor clipe ce sclipeau
iar inima- vulcan de vis fierbinte
se stinge-n frig, vorbele ce rost au?
cortina nopţii cine-o fi trăgând-o?
şi, iarna, cine-o vrea, în suflet, aşternut?
e toamna ta, închină-te, plăpândo,
rezistă şi ascunde-te-n trecut.
voi adora uitări fără numire
de tot ce simt în veci nu mă dezic
de voi uita ce sunt, invoc smintirea,
dar fără tine totul mi-e nimic.

nelinişti

pleacă!
i-am şoptit toamnei disperate
să-nghită totul de nimic cuprins
da, pleacă!
i-am spus nopţii înşelate
de fiecare somn de ochi deschişi învins
plecaţi şi voi!
strig zilelor deşarte;
eu nu în zile viaţa-mi socotesc
e rândul tău, stăteam  să-ţi spun, hai, pleacă!
dar am tăcut...
aş...
vreau să mai trăiesc!