nimic!

octombrie i-aş spune despărţirii
nimic nu poate fi mai trist de-atât
cu ploi, perdele-n geamul amintirii
doar să nu vezi cât vei muri de mult.
vag se desprind în aer jurăminte
cu zori în ochi mor clipe ce sclipeau
iar inima- vulcan de vis fierbinte
se stinge-n frig, vorbele ce rost au?
cortina nopţii cine-o fi trăgând-o?
şi, iarna, cine-o vrea, în suflet, aşternut?
e toamna ta, închină-te, plăpândo,
rezistă şi ascunde-te-n trecut.
voi adora uitări fără numire
de tot ce simt în veci nu mă dezic
de voi uita ce sunt, invoc smintirea,
dar fără tine totul mi-e nimic.