omul

întors cu spatele la toţi,
uşor adus,
cu umeri apăsaţi de întristare
şi ochii înroşiţi de mult apus

nu zici că-i om, ci doar o arătare...
de şi-ar întoarce chipul un minut
să mai privească ce-a lăsat în urmă
s-ar preschimba şi cerurile-n lut
atât de grea-i privirea lui păgână.
născut ca orice om,
cu un destin
avea să fie cununat de zâmbet
dar a gustat din cupa de pelin
iubind un chip abandonat de suflet.
e mult de-atunci 

dar nu s-a vindecat
şi va mai plânge încă multe veacuri
că nu-i nimic mai greu de îndurat
ca a iubirii rană, fără leacuri.
îl văd de-o vreme parcă tot mai des
mereu pe drumul fără revenire
îl recunosc uşor,

doar după mers,
e omul ce-a crezut într-o iubire.

întomnări

mă  tem că era toamnă dinainte 

de-a te vedea plecând 

ca un străin

foşneau tăceri

se ofileau cuvinte...

mă tem

că  ne-a fost toamnă, nu destin.

ploi de sfârşire înecau şi gândul,

când urma ta

se-ndeparta de noi;

însingurarea

mi-o ştia doar vântul

crezându-mă o frunză în noroi.

am vrut atunci să fii închipuire

şi să te uit cumva,

într-un târziu

dar am atâta toamnă în privire

şi tu 

acelaşi suflet ruginiu.

doar un cuvânt

te-ntrebi cum vorbesc doar de vise
când visul e tot ce mai am?
străine, ca negre narcise
mi-s ochii de-al vieţii alean.
te-ntrebi de ce tac a povară
ce taine în nopţi am închis?
vezi bine, când totu-i să piară,
nu ştiu mai nimic bun de zis...
te-ntrebi şi mulţi alţii ca tine
de suntem din lut numai lut?
atât suntem toţi ca oricine
când sufletu-i doar un cuvânt!

gânduri

e vremea să rămân cât mai puţin
prin lanuri de aducere aminte
pe unde maci cu buze de satin

şoptesc, roşind, simţirea în cuvinte...
e vremea ca din ce în ce mai rar
să umblu pe cărări cândva umblate
nu vreau să uit al visului hotar
să fiu un timp,aş vrea, de se mai poate.
iar de mă pierd în bezna dintr-o zi
măcar pot spune că m-am străduit
să mai respir, chiar dacă îmi vei fi
un lan doar de regrete înroşit.

motiv de fericire

nu mai fi trist
chiar nu-i nimic pierdut,
până şi viaţa-i doar un împrumut...
vraf de iluzii

ce te mint mereu
cum că-i ceva din tot ce nu-i
...al tău!
nu mai fi trist şi nu te ocărî!
lasă doar cerul să-şi adune nori;
acolo-i locul lor,
nu-ţi mohorî
privirile cu vise ce n-au zori!
e trecător...
e-atât de trecător
orice gândeşti că ar dura pe veci;
poate doar sufletu-ţi va fi nemuritor,
de nu-l vei pierde-n lumi
şi vorbe seci.
nu te-ntrista,
zâmbeşte că exişti !