gând

ţi-aş spune da...

să tac mai bine?
sau nu să spun?
sau nu dă bine?
dar uite trec zile şi viaţa
cum tot încerc să-mi cos speranţa
cu fir de azi, alt fir de mâine
cu tot ce-a fost şi nu-mi rămâne
cu ce-mi va fi şi tot ce-mi scapă
cu vis, cu zbor şi cu am treabă
şi nu mă-ntreb cum întrebarea
are răspuns, nu rezolvarea

nimic mai mult

Un du-te-vino, timp fără folos
tot ce-am avut, o viaţă de prisos
cât m-am zbătut pierzând atâţia ani
rost fără rost, o viaţă de doi bani.

Ce n-am iubit şi ce n-aş fi iubit
cât am luptat şi cât n-am dobândit
doar aşteptări, nimic n-a fost să fiu
din ce-am avut doar sufletul mi-e viu

E viu... şi ce? Ce rost ar mai avea
când fără sorţi în timpul altcuiva

îl irosesc sperând că voi trăi
ce nu mi-e scris...  şi, totuşi, ce-mi va fi?

ce-mi pare vis e mâine un coşmar?

ridic din umeri, chiar nu am habar
ce azi iubesc, mâine voi duşmăni ?
abia sunt azi ...de mâine ce voi fi?

oale de lut sau poate nici atât
poate doar rod în nu ştiu ce pământ
mugur de flori de-aş fi şi m-ai privi
vei şti ce-am fost? cât am sperat vei şti?

praf de nimic, furtuni de praf să fiu
ori poate nori sau poate nici pustiu
nu-s definiţii pentru ce-am pierdut
mai mult decât am fost şi nu-ţi mai sunt.

a fost să fim

Nu ştiu în care zi sau pe ce stradă,

eu, primul pas, ori tu să-l fi făcut…

ce ochi au vrut ca sufletul să vadă

zori de-nceputuri, drum neînceput?

Puteam să trec iar tu puteai rămâne

goi de privire, de simţire goi

având un mâine eu, tu un alt mâine,

fără un ieri să-l amintim în doi.

Colecţionari de zboruri şi de vise

de-atunci purtăm iubirea în surâs

şi nu-s cuvinte spre a fi descrise

tăceri ce au atât de mult de spus.

cerere

Vinde-mi un gând!
vezi? ale mele-s roase
cârpite des
de multe nopţi tocite
chiar n-are rost  o zi să mi le coase…
vinde-mi un gând şi-l voi sculpta în vers.
de-ai să mi-l vinzi
mă scotocesc în suflet
să văd cumva, cum pot să ţi-l plătesc
accepţi un vis ori poate vrei un zâmbet?
sau, spune-mi, e de-ajuns că te iubesc?

e timpul

-Ce fac acum?ascult un gând

-Un gând?

-de taci puţin auzi...plânge Pământul!

-De când pământul are gând?

-De când?De când nici nu ştiau ai tăi ce-i gândul

-Dar cum, când nu-i decât o bătătură?

-Pământul? Cum îl ştiu e o făptură

cu suflet viu

şi rabdă cât mai poate

călcâiul afundat în trupu-i sfânt

-Te rog, nu înţeleg…doar e pământ

-dar nu suntem şi noi la fel cumva ?

mi-e teamă de o zi când va-nceta

să mai îndure ale noastre fapte

-şi ce îţi spune astăzi gândul de pământ?

-nu-mi spune, plânge... 

din păcate-i timpul

iar acea zi va fi

va fi  curând!