fuga

ce maraton e timpul meu prin veci
cum mă strecor prin gânduri
să te-ating
ele mă vor statuia ce nu-ţi sunt
-lutul topit de ani ca fulgi betegi-
aglomerări de vise ocolesc
e mult prea mult pentru un singur eu
nu mă mai rog la sfinţi ori dumnezeu
să-mi fii...
ce fac e doar ce ştiu, să te iubesc!
eşti tu cumva, altfel
-nu am cuvinte-
ba nicăieri , ba cum te văd acu'
o, de-ar fi doar cuvânt cuvântul nu
dar e mai mult şi peste tot
şi-mi ninge...
din amintiri, din gânduri
ninge mut...
fug de tăceri răstălmăcind un tu
în care-ţi sunt!

colind mut

nu te colind, nici tu nu mă colinzi
înfofoliţi în gânduri şi tăceri
nu mai visăm
doar adormim flămânzi
de tine eu, de mine tu,
stingheri.
ninge cu nopţi mai albe ca oricând
omătul lor uitări aşterne-n noi
doar crivăţul s-a înteţit de când
în trup ascundem  sufletele sloi.
închipuiai mereu câte ceva
Şeherezada ar fi amuţit
nu exista banal în preajma ta
atât de multe-aveai de povestit.
păduri foşneau în gând la al tău glas
şi ciutele îşi domoleau din pas
nici norii nu tunau tot ascultând
ce mult senin năşteai într-un cuvânt.
mi-ai spus demult  ''fă-ţi timpul poezie''
şi, astfel, vei trăi o veşnicie .
cât de frumos încălecam pe-o şa
scriind poveşti despre 'am fost cândva'.
dar acum taci
un zgomot mi-e şi gândul
când deznădejdi în haită mă vânează
polare stări îmi sfâşie cuvântul
în întuneric
nicio stea n-am trează.
ca o cangrenă gerul mă cuprinde
golul de tine îmi înghite zile
cum nu ştiu din tăceri să-ţi scriu colinde
mi-ascund iubirea
printre dalbe file.

numai să vii...

gânduri pe jos, în preajmă doar risipă
dezordine de visuri strânse ghem
pe masă fulgi si-o singură aripă
un iz puternic de absent şi tern.
e simplu să observi că nu mi-e grijă
orânduirea vorbelor ce par fireşti
pe braţul inimii mi-ai mai rămas o schijă
războiul s-a-ncheiat...şi tot nu eşti.
un ceai fierbinte abureşte zorii
să mă trezesc amân ...certul sfârşit
aşteaptă lacom să te-nchin uitării
dar nu ştiu cum aş mai putea să uit.
atâta timp mi-e îmbibat de vise
până şi scaunul îmi scârţâie a dor
ce te-a grăbit pe scările ucise
de pasul tău gonind spre alt pridvor?
să vii aş face ordine în toate
din tihna clipei voi aşterne lenjerii
reîntregind fărâme de-astă noapte
aş cuteza un ultim zbor...doar fii!

sorţi

de-acum mi-e una
orişicum ar fi
ziua de azi ce ieri o voi numi
ca ceilalţi ieri,
un pumn de amintiri
mototolit de-al palmelor nimic
în irosiri...
plimbarea-n timpuri îmi va fi totuna
de când n-am zori
nici drum, nici aripi să mă-nalţ
nu-i trai când singur sufletul mi-e precum luna
de suntem numai  lut, degeaba lustruim al vieţii smalţ.
de-atunci, când n-aveai ochi
să-mi vezi lumina
când îţi luceam ca licurici topiţi de nopţi
de-atunci am priceput că e totuna
de sunt, de eşti
devreme ce nu-s sorţi
degeaba-i tot când totul e doar vis
cu cele mai înalte-nchise porţi
de neînvins.

alt anotimp

nu mă trezi
mai lasă-mă visând
o clipă are ceasul cât un veac
şi de-s bogat de ea
spune-mi sărac
nu mă răneşti
împărăţii mi-s gând.
nu mă opri
mai lasă-mă să fiu
mai viu decât speram clipind a fi
ce nu-i ştiut de lume-mi sunt câmpii
în care şanse încolţesc
oricât pustiu.
nu-mi vinde vorbe
vorbele sunt sloi
în universul meu, nici roz, nici gri
lipsit de lipsa zorilor târzii
nu vreau să-ngheţ
în anotimpul Noi.