urme

cam aşa,
doar un ciob mai la dreapta
zic, oftând: "parcă nici nu s-a spart..."
"e... la fel!"
nu-i la fel, dar n-am alta
nici nu vreau
cât de noi n-am uitat
nu ştiu, zău, cum sau cât mă va ţine
şi nu cred
să mai poată zvâcni
prea sunt urme de dor
şi de tine
prea adânci s-o mai pot întregi
nu-i la fel...
dar e vie şi luptă
(o ştiai, nu întreb de-o mai ştii)
de nu crezi
taci puţin şi-o ascultă
bate-n şoaptă...o poţi auzi.
nu mai strigă
a plâns mai devreme
iar acum parcă prinde-a pulsa
de-ar uita
de te-ar scoate din vene
ar mai bate un timp
dar nu vrea.

pur si simplu

pot face stelele rotunde
şi luna roz, luceferi trei
noi universuri în secunde
doar uită-te în ochii mei

pot îmblânzi un dinozaur
din fluturi pot preface zmei
din norii poleiţi cu aur
storc ploi de must şi ceai de tei.

pot gâdila să râdă vântul
în hohote ca moş crăciun
atâta doar: să-mi crezi cuvântul
că nu-i un joc de om nebun!

pot face lumi îngemănate
şi plopii câte doi, ca soţi
pot face tot cât cred în toate,
doar tu să mă iubeşti nu poţi.

Furtună şi senin

Să nu-mi laşi sufletul 

să plângă,

oricât mi-s ochii de ploioşi,

opreşte norii să-şi înfingă,

în ceruri,

colţii veninoşi.

Dacă va fi să-mi fie teamă,

că nu e vreme pentru noi,

adună-mi visele

în palmă 

şi spală-mi gândul

de noroi.

 În doi vom merge

prin furtună,

ca două vâsle ce împing

năvala apelor în urmă,

spre al iubirii ţărm,

înving.

Iar de s-ar îndura destinul

să-ndrume luntrea

către port,

zâmbind, vom ancora seninul

în sulfet, în priviri,

în tot.

urma gandului

parcă le văd... perechi, perechi,

gânduri spre hău gonite;

nici bine nu-ncolţesc

şi trec,

de soartă nedorite,

păşind spre Nu-ul abisal,

uitate în niciunde...

crud tumult, 

murmurul final

în glas mi se ascunde.

doar ochii mei,

cândva căprui,

pătaţi de multe umbre,

păstrează urma gândului 

rostit în timpuri surde...

noroc de zâmbet,
cât mai e

că-mi luminează clipa

altfel m-ar prinde ploile

şi m-ar nunti risipa,

ca fără rost să-mi pară tot

şi pasul şi popasul...

dar cât zâmbesc,

în suflet port

speranţelor pripasul.

pe drum spre noi

mă prăbuşesc

de-atâtea ploi înfrântă

oricât înaintez nopţi te ascund

nu-i truc, nici basm

nu-i un coşmar...e-o luptă

nici viaţă nu-i

deşi o mai confund.

mi-e pasul scurt

şi urma adâncită

car multe pietre adunate-n piept

mi-e gândul greu si-s prea demult pornită

dar mi-am promis că merg

pe drumul drept

demoni de lut cu vorbe de năpastă

destramă cerul

de mult zbucium supt

tu mă aştepţi

o candelă-n fereastră

păstrează visul nostru viu,

eu lupt.

mai sper să  pot

de vulturi să mă apăr

poate ajung de creste să mă ţin

spune-mi atât

că visul nostru-i teafăr

să mai înfrunt

abrupt drumul... destin

de-ai să mă vezi

vino-mi, de vrei, în cale

toiag să-mi fii când n-oi putea păşi

n-am să renunţ

dar nici să merg agale

nu pot,

când ştiu că ne vom regăsi.