soluţie

m-am rătăcit…
demult şi prea departe
în gânduri
şi tăceri întortocheate
iubirea m-a închis
pe dinafară
iar lipsa ta
e noaptea mea polară.
voi rezista,
întreb ca pentru mine,
în bezna unui timp
fără iubire?
nu mai incerc să-mi fac bârlog
din vise
ştiu că şi-n vis am uşile închise.
mai bine dorm...
adorm o veşnicie
din ce-ar fi fost
şi nu a fost să-mi fie.

anti teza

În viaţă, vrei, nu vrei, paradoxal

e totul complicat şi prea banal

faci totu-n fugă dar rămâi pe loc

şi suflete îngheaţă lângă foc.

E totul trist…noi măşti purtăm râzând

de om sătul de toate şi flămând

de viaţă… doar grimase fără rost!

Toţi suntem genii, nimeni nu e prost

Dar azi, când asortăm un da cu nu

spui că ştii tot dar, spune-mi, ce ştii tu?

Că te-ai născut pentru un timp anume
ai un destin şi, mai presus, un nume
faci tot ce poţi… normal! să faci mai mult
n-ai fi putut, oricine-ar fi cerut!
Deci, cum să schimbi o lume-n care-ai fost
nici singur geniu şi nicicum un prost ?
mai bine fugi, chiar de rămâi pe loc
paradoxal, norocu-i nenoroc!
Ce vină ai? Niciuna, doar eşti om
şi-n timpul tău, iubirea-i un sindrom!

Iubire

De-atâtea ori ţi-am spus când întrebai
ce fac...
Ce pot să  fac mai bine de atât?
Să te iubesc în faptă  şi cuvânt.
De-atâtea ori ai insistat să-ţi spun...
fii serios, ştii bine că n-am cum.
cum să rezum simţirea în cuvânt?
doar te iubesc,
nu ştiu mai mult de-atât!
Şi când atât-ul meu pare puţin
tu să nu taci,
să mă întrebi de vin
iar de va fi să vin cum n-am venit
să nu-nţelegi că nu te-aş fi iubit.
Ba te-am iubit
şi încă te iubesc
în felul meu de-a fi
nepământesc.
Dar, spune-mi tu, cum vrei să fii iubit?
Precum un zeu ce mi te-a zămislit?
Sau cum? Cum poti imagina
un sentiment căruia nu-i poti da
un alt cuvânt decât i-a fost menit
-Iubire-
Dragul meu, nu te-am minţit!

ceva nepovestit

Spuneam poveşti, vorbeam atât de simplu
câte în lună, câte mi-amintesc,
râzând în hohote de îngeri,
din nimicuri...
tu-mi erai tot, eu totul tău lumesc.

Oricărui vis îi  hărăzeam o soartă,

un anotimp cu zile fără nopţi,
cu dolofane gânduri drept unealtă
cioplind în zidul chinezesc doar porţi.

Saturn ne dăruia spre logodire

din trupul unui vechi Big Bang vrăjit
două inele roz de fericire,
un început spre  niciun când sfârşit.

Iar noi împrăştiam în ceruri clare
priviri spre împliniri de aşteptări.

Un elixir de viaţă şi splendoare

ne-am dăruit, la schimb,  în sărutări.

O vrăjitoare călărea comete
stârnind în juru-i colb de amintiri
pe fruntea unui darnic Dragobete

ce din tot timpul semăna iubiri.

Cum tu făceai  ca fiecare clipă
să ne îmbrace-n alb de ghiocei
în urma noastră ierni topeam  în pripă,
zbugheau din cuiburi pui de  porumbei

în paşii tăi îmi răsădeam cuvântul
zâmbeai, zburam peste grămezi de stânci,
când aţipea cu soarele, pământul
şi  norii sforăiau a somn de prunci.

Purtam eternităţi de zei în suflet
şi din orice  nimic legam poveşti

Vorbeam oricât, ştiam atât de multe
dar nu ştiu nici acum cât mă iubeşti.

treceri

sunt, vezi, în amiaza vieţii
şi mai sunt cu mine eu
bâjbâind în urma ceţii
unde-i visul derbedeu.
râd, am zile, cumpăr soare
chiar de n-am măcar habar
ceasul nopţii are stare
sau e timp, ca noi, hoinar?
merg încet, las urme-n grabă
am ca luna chip ciobit
reci singurătăţi mă-ntreabă
cum, de ce nu te-a iubit?
le-aş răspunde în pereche
de cireşe verde-nchis
nu ştiu, poate-i luna veche
nouă nu-i, că v-aş fi zis..
cum ghicesc în depărtare
bolovani de aşteptări
dau ocol cât o plimbare
în alt an, pe-alte cărări.
iar de simt rânjind apusul,
pân-aici mi-a fost să fiu!
de-s ciresele ca mustul
ai să mă iubeşti târziu.