mocirlă de cuvinte

Ştiu că aveam ceva de terminat,

poate un gând sau drumul către tine
nu ştiu de ce
dar m-am împiedicat
stupid, într-o mocirlă de cuvinte.
De nicăieri, absurd mi-au apărut,
la colţ de amintiri
ţipete sparte,
reproşuri aruncate în trecut,
aiurea spuse, poate-n răutate.
Încerc să fug dar şiroiesc pâraie
lacrimi...
nu le-am văzut până acum;
pe rochie-mi stau vorbele de zoaie
certându-mă
că te-am crezut imun
credeam că nu te doare
când vulcanic
te zgârâiam cu replici că nu-ţi pasă
de-ai fi schiţat un zâmbet, o grimasă
tu mă  iubeai...
eu  acuzam zadarnic.
Şi eu acum speram să te surprind
cu un sărut
să-ţi cuceresc iertarea...
cum să mai vin la tine, să te-alint?
murdară de trecut sărut uitarea;
strivesc un zâmbet rece
de asfalt
în balta-ngălbenită de regrete
cum să-ţi mai spun că astăzi te-am iertat
când tu ai spus tăcerii să mă ierte?
Ştiu că pornisem într-un gând spre tine
dar m-am tăiat
în cioburi de cuvinte
mă-ntorc de unde am plecat
...niciunde
cu “iartă-mă, te rog, n-am avut minte!„

tacerea ta

te caut

în tăcere

fără să ştiu ce voi găsi.

tac, te ascult

învăţ

să-ţi înţeleg

cuvântul nerostit

mă prăbuşesc

umbre şi urme

de gânduri

nicio şoaptă...

mă lovesc

într-un ţipăt

stins

într-o ceartă

nu vreau

sa strig

nu vreau să plâng

să-ţi stric

prezentul

mut

e iadul tău tăcut

e şi al meu.

aud

ce n-am ştiut

s-ascult...

simţirea

am coborât

şi voi rămâne

în infern

atâta timp

cât te găsesc

în el.

nisip

Ceva
din bobul de nisip
îmi spune
« stai , nu s-a sfârşit! »
Dar, scoica fără balamale
râde
“hai, du-te, cât ai timp!”

Să plec, să stau, să fug, să vreau
nu ştiu
şi dau să fug
n-aş vrea să plec
şi stau... te-aştept
şi vreau
dar vreaul meu
e doar de mine cunoscut.

Cât stau,
simt rădăcini cum prind în timp
mă sperii şi iar dau  să fug
smulgându-mi bobul de nisip
nevinovat
că tu nu ai ştiut...ce-am vrut!

Deci, plec,mi-e greu...
şi scoica o zdrobesc
în fuga mea
cu pas de-ateu
un singur  gând mai doare azi
că nu mi-ai fost nisip
şi  marea ta
cea mare  eu.

rostul unui cuvant

palid timp pe-al tau chip conturat de un fum albicios

ca batran felinarul ce arde in coltul din dreapta

tu zambesti  si el mut  iti  fixeaza privirea sfios

un cuvant ai fi spus...indoiala iti sperie soapta

printre fire de par incalcite de timpuri si vant
scotocesti, rascolind radacina si ea incordata

cu reci degete cauti acelasi si-acelasi cuvant   

perna  moale din palma iti sprijina fruntea plecata

ar fi fost un cuvant... pe cuvant, merita incercat

prea devreme nascut, nerostit, e acum prea departe

o za lipsa din lantul ideii si gandu-i trunchiat

n-ai gasit sensul lui, parasindu-l in litere moarte

foaia alba, flamanda de scrieri  promise te cearta

ar fi vrut sa-l fi scris, sa-i dai forma si loc printre randuri

poti da vina pe fum dar tu stii, esti doar tu vinovata

ignorand un cuvant, ai starnit o tornada in ganduri...

e tarziu... poti sa stergi tot ce-ai scris fara el asta seara

nu se leaga nimic, doar franturi de sperante ucise

omitand un cuvant ai facut intelesul sa para

ne-nteles, ne-frumos, propozitii intinse... extinse.

incoerenţe

te prinzi, mă pierd într-un dezmierd
te ştiu, mă ştii, eu nu întreb
de ce, de când
şi până unde
cuvintele ne vor ascunde

cu punct şi virgula vom fi
tu A
eu A cu pălării
doi clandestini prin alfabet
vegheaţi de-acelaşi sentiment

din nou te prinzi, eu iar mă pierd
într-un alint,
într-un dezmierd...
pe câte-un rând notând discret
amorul nostru imperfect

mă prind, te prinzi într-un limbaj
reinventat, nedescifrat
cumva să-mi fii alăturea
eu A cu multe pălării
tu, dragul meu,
acelaşi A.