sâmbătă, 6 august 2011

final fericit!

Ce liniste imparateasca in toiul noptii amortit
Doar greierii vor sa trezeasca al lumii somn nestingherit
Cand luna-si face rondul, calma...un pasa-n ceruri pare-a fi
Eu ma destept in ceas de taina  si te astept, sperand sa vii
Lipita stand langa fereastra, printre perdele, draperii
imi pare amintirea noastra  un basm cu personaje vii
Eu, o Ileana Cosanzeana, tu, Fat Frumosul meu dorit
Ne-am unit in drumurile-n vara si-atat de mult am hoinarit
habar n-aveam ca nu-i comoara  ca dragostea ce ne-a zarit
Eram doar doua stele-n noapte dar totu-n jururi stralucea
de parca sufletele noastre, o lume-ntreaga lumina
Frumoasa dragoste si plina, de-atata patos, am nascut
si ne-am croit clipa senina cu vis si aripi ne-am cusut
Dar e firesc orice poveste are balauri, vrajitori
si mi te-au luat, fara de veste, te-au ferecat departe-n nori
Plangand de-atunci  imi petrec timpul, plangand de dor si de-al tau drag
macar de-ai sti ca nu mi-e simplu cand vad cum toate  ne  despart
Eu tot te mai astept, tacuta, speranta nu m-a parasit
tot langa geam, mereu lipita, in cer te caut  si te simt
mai cred ca intr-o zi cu soare, o calda zi de vara iar
mi te va scoate din prinsoare, vei reveni pe-al meu altar...
Si te astept...te-astept de-o vreme, si inc-un veac te-oi astepta...
si-n zi, si-n noapte, printre gene, cu ochii mari te-oi cauta...
Dar linistea din asta noapte, ma-ndeamna, parca , sa adorm
sa te visez ca-mi esti aproape, si-n carul mare sa-mi iau zbor...
sa vin la tine, eu , odata, de tu nu poti si n-ai sa vii...
sa las uitata lumea toata, sa fiu un nor prin altii mii
sa ma apropii , sa-ti simt gandul si intr-un tunet sa-ti vorbesc
si, luminand din nou, pamantul, in fulger sa te regasesc...
Sa fiu furtuna pentru tine, sa te inund in sentiment
si, ud de mine, sa stii bine, ca-s eu, iubire, in secret...
si de-mi zambesti, imprastii norii si liberi, iara, vom trai...
o dragoste cum nu stiu zorii, o viata ca in poezii...
doar sa te-ncrezi in al meu gand, doar sa ma recunosti venind
si vom rescrie viata noastra...poveste cu un bun sfarsit!

în cufărul meu


Ştiam că vine toamna dar nu o aşteptam...
misterioasa damă cu salbe de mărgean.
Ştiam că-mi piere iarba şi zilele-mi închid,
acoperindu-mi lada, proptită de un zid,
sub iedera roşcată, plantată în trecut,
cu brumă argintată şi flori cu chip de lut.
În ea ascund cuvinte, fiori, melancolie...
În ea păstrez iubire, zbucium şi nebunie...

Doar ridicând capacul de frunze amorţite
aud freamătul tainic al mâinilor gătite
cu unghii smălţuite şi forme migdalate
de patimi înroşite, de gânduri curăţate.
Şi, parcă văd aievea  în părul despletit,
îmbrăţişându-mi trupul de dor acoperit,
un fir de orhidee, de-un galben pistruiat
timid, ascuns în plete şi el emoţionat.
Lângă un sfeşnic mândru, în vaza de cristal
un trandafir oftează pe masa de stejar
şi orele te-aşteaptă şi nu mai am rabdare
şi vinul se-ofileşte, cuminte, în pahare.
În rochia iubirii, de gânduri purpurii
pluteam în încăpere, sperând că vei veni.

Prin pânze de tăcere, de lacrimi încreţită
strâng azi  în colt de cufăr o inimă rănită
o vază, trei petale, un ciot de lumânare...
toate mi-aduc aminte de lunga aşteptare.
De-ai fi venit o clipă, o vară ţi-aş fi fost
o vară de emoţii cu gust de vin spumos...
dar e aproape  toamnă... ştiam că va veni
ştiam că nu mi-e timpul de vis şi poezii.


vineri, 5 august 2011

să fii !

Nu esti nenorocit, n-a fost asa sa fie!
Nu fi nenorocit, nu-i viata complicata!
N-ai fost adus pe lume ca simpla jucarie,
ai fost dorit de mama si asteptat de tata!

Si ai avut momente de bucurie dulce...
stii...ai trait la maxim, gustand savoarea ei...
dar ai ales gresit, un drum, la o rascruce...
si ai pornit, agale, fara sa stii ce vrei...

Nesansa, nenoroc sau ghinion de-i spui,
nu ti-a pandit traseul pe care l-ai urmat.
tu te-ai oprit pe-o treapta, pe scara nimanui
si-ai cautat nesansa sa-ti fie aliat.

Nu esti nenorocit, n-a fost asa sa fie!
Nu esti nenorocit, nu viata-i complicata!
N-ai fost adus pe lume ca simpla jucarie,
ai fost dorit de mama si asteptat de tata!

Esti un nenorocit pentru ca ai permis
sa ti se-ntample lucruri ce nu s-ar fi-ntamplat,
de n-ai fi fost in ganduri atat de indecis...
si-n goliciunea clipei nu te-ai fi plafonat...

Esti un nenorocit, pentru ca-ti place astfel...
De nu, schimba-ti gandirea, deschide-ti ochii tristi!
Modifica-ti prezentul, fa-ti viitorul altfel!
Nu astepta schimbarea...nu stie ca existi!

Dezbraca-te de tine, cel care crezi ca esti!
Priveste-te mai bine...fii cel ce te-ai nascut!
Nu te opri pe-o treapta, crezand ca obosesti!
Crede mereu in maine ...ai multe de facut!

Sa nu te crezi iar singur, sa nu te pierzi cu firea!
Cu tine-i tot pamantul, primeste-i, azi, iubirea !
Auzi a lui povata...el stie sa reziste
Oricarui vant din fata, oricarei clipe triste!

Nu-ti mai lasa momentul la voia intamplarii...
E-al tau evenimentul...e timpul razbunarii!
Razbuna-ti ceasul scurs...scapa-l de nepasare!
Nu-l plange ca s-a dus...ai viata la picioare!

Salveaza-ti ziua care in zori deja mijeste!
E timpul tau! Fii tare! Iubeste si traieste!

ultima toamnă

Mă sperie toamna ce-mi mătură gândul
umbrindu-mi pământul cu vise uscate
cad frunzele-n şoaptă  pe rând înnoptându-l
din crengile-mi roase de timp înnodate

Nu vreau chipul palid în seară să-l scutur
dar verdele zilei mi-l pierd în durere
vin ploi fără suflet pe umeri duc vânturi
golaşe aleargă speranţe-n tăcere

îmi scârţâie trunchiul şi scoarţa îmi crapă
slabită de patos  îmi simt rădăcina
mi-e sete de viaţă dar toamna mă-ngroapă
lumina mi-o frânge,  mă strânge şi tina.

Sărut obosit  a mea sevă ce-mi curge
cu trup fără vlagă, secat mă frământ
mi-e teamă că ultima toamnă mă duce
şi lemn pentru foc voi ajunge curând.

amintire

Povestea un om odata, ratacind in ochii mei
"fara aura si aripi, fara stele si scantei,
m-am nascut in noaptea rece, tremurand de slabiciune
ca un tipat al nefirii, fara un destin anume...
crude moase m-au curtat dar nu m-am pierdut cu firea
timp de lacrimi insetat mi-au menit, sa stiu  mahnirea.
Treaz, in ceas fara lumina, sufletul deschis ca ochii
privea fara sa-si revina: prinsi in somn pareau cu totii.
Am deschis, in noapte, usa, infruntand sub cerul gol
fara stele, fara luna, fara ingeri in sobor,
intunericul albastru de taceri impresurat;
(paream ultimul sihastru  pe pamant abandonat,
respiram un aer aspru, somnul mi-apasa pe gene)
<<dorm cu totii...
-de ce, lume, te-ai culcat asa devreme?
ai ales tacerea noptii, ratacindu-te in ea...
chiar au adormit si sortii? sau e asta soarta ta?
nu pricep cum, omenire, ai pierdut orice speranta
cum sa fac sa-ti vii in fire? e prea noapte, e prea ceata
impregnata cu tristetea de pe chipurile voastre;
si, greu, sufletu-mi ofteaza prin tacerile ramase..>>
Ingrozit de golul lumii, naucit de-atat pustiu,
implor cerul sa-mi ajute, cat nu-i inca prea tarziu.
de o raza am nevoie, de un zambet si-un cuvant
sa pot  face lumii mele dimineata pe pamant
s-a trezi, sa fie iara lut cu  sufletul drept scut
n-o lasa, te rog, sa piara! da-i al doilea inceput!
aminteste-ti de iubire... cerule,vei straluci
cand, in ochii de copile, stelele-ti vor multumi!"
cam asa spunea batranul o poveste cum n-a fost
-de la el stiu ca in viata doar iubirea iti da rost!-