soarelui meu ....

Hai, soare,
primeşte-mă-n braţele tale!
Sărută-mi suspinul şi tălpile goale,
aleargă-mi prin plete,
trezeşte-mi privirea
şi ochii încântă-i, alintă-mi simţirea!
Hai, soare, revino,
cuprinde-mă-n zare
în braţele calde să-ţi cad în visare,
să-mi pârâie sufletul
copt de iubire,
fii lavă prin vene,
erupe din mine!
Divide-mă-n picuri de focuri, nu fum
dă-mi viaţa în clocot,
scântei , nu tăciuni.
apoi, cheamă-ţi norii,
căţei credincioşi,
să-mi spele-n rafale de stropi
zgomotoşi
viu spiritul liber,
mai ieri înfrânat,
aprins de speranţe,
azi descătuşat.
Doar dă-mi o scânteie,
fă-mi trupul cenuşă
ca vântul ce-adie s-o ducă...
şi dusă,
ca praful de stele, în noapte ascunsă
să zbor către tine,
de tine sedusă.

de vrei...

şi de vor trece veacuri şi de-mi vei şti iubirea

să-ti aminteşti cuvântul de-mi vei uita privirea

eu ţi-am cântat natura în orice-nchipuire

ţi-am dăruit eternul în versuri fără ştire

eu ţi-am vorbit în tunet şi-n valurile mării

tot eu ţi-am fost şi soare certându-mă cu norii

în curcubeul  ploii ţi-am înlesnit seninul

împrăştiind furtuna ţi-am colorat destinul

m-am desenat în stele, în fulgere m-am prins

m-am prefăcut în iarnă cu dragoste ţi-am nins

în câmpul meu de vise tu  macul purpuriu

invidiat de toamnă, roşeşti la fel de viu

ţi-am fost munte şi vale şi repede izvor

şi ţi-am trimis prin soare înflăcăratu-mi dor

chiar de-am apus în noapte eu nu m-am lepădat

de simţuri prinse-n şoapte...sunt eu, de altădat’

pe geamul aşteptării mi-ai fost un porumbel

pictat în acuarele doar vise şi pastel

m-au îmbătat speranţe din cupele iubirii

şi am murit cu toate în lipsa împlinirii

dar mă întorc la tine, în frunze fără chip

în orice adiere, în pietre şi nisip

în timpul tău străine străin-am fost mereu

dar te-am iubit, ştii bine, cum ştiu iubi doar eu

de vrei mă-ntorc la tine în orice anotimp

în amintiri cu rime în verbe fără  timp

şi voi cânta cu tine când lunii vei cânta

voi respira iubire când mă vei respira

şi voi dansa cu tine când zori îţi vor dansa

voi fi doar pentru tine atât de m-ai lăsa

te voi găsi în noapte, te voi urma în zi

eu îţi voi fi aproape, atât de m-ai simţi

îţi voi fi pas, gând, aer şi zbor de-ai vrea să-ţi fiu

îţi voi fi zi de mâine şi drum şi somn târziu

şi perna de alinturi, lumescu-ti asternut

şi pâinea frământată si cana ta de lut

sudoarea de pe tâmple şi foc fără scântei

voi fi cu tine-n toate, atâta doar...să vrei!

Păgân şi bleg

Păgân mi-e sufletul şi bleg, zadarnic vrea sa simtă

azi de iubire îl dezleg, de tot să se dezmintă

ateu va fi şi penitent de prea multă dorinţă

te-a adorat ca un dement, în tine-avea credinţă.

Nu! Nu mai vreau să-ţi înţeleg simpla justificare

ţi-am dăruit pământu-ntreg ...nici n-ai privit  şi doare

în ne-nţelesuri s-a zbătut iubindu-te amarnic

cu ignoranţă l-ai ţinut în templul tau mucarnic. 

L-ai pustiit, sărac de cer, doar lut zbârcit de soare 

golit de crez, lovit de ger, căzut în nepăsare

bleg şi păgân a devenit pierdut în nesperanţă

poate e tot ce i-ai dorit - mort să rămână-n viaţă

sau poate-aşa i-a fost menit să cadă-n nesimţire

îl iartă, azi, de ţi-a greşit, s-a încrezut în tine...

plesneşte timpu-n asfinţit - un iad flacăra-şi cheamă-

aprins de chinuri, izgonit, îl duc fără vreo teamă

şi nu-l întorc în nefiresc - destin i-a fost mâhnirea-

ramâi cu tot ce-i pământesc; n-ai vrut să-i ştii iubirea!

urcând pe-un nor în ultim rit, din mine ninge rece 

cu fulgi de vis neîmplinit... tu îl  îndemni să plece

e vina mea un ghem de vis, cu firul prea subţire

ţi-am împletit un paradis, fără  folos, nu-ţi vine.
mi-ai ţinut spiritul în lanţ - bine ţi-a fost, stăpâne  

tu  zeu, eu nimeni într-un şanţ la margine de lume.

dar astăzi jur că mă dezleg de tot ce-ţi aparţine

cu-al meu păgân suflet şi bleg te las, rămâi cu bine.

suflet chinuit

Atâţia demoni porţi în suflet,de-a lungul vieţii adunaţi
stau cuibăriţi adânc şi suferi că nu mai poţi să-i faci uitaţi
ridică semne de-ntrebare, te chinuie, oftezi pierdut

cauţi răspunsuri, prins între gheare eşti jocul lor murdar, urât
realizezi că n-ai scăpare, să lupţi cu tine e absurd
te domină, risipă-ţi pare, ca vorba spusă unui surd
te sperii uneori şi fugi , din ochi verşi  picuri de tăcere
te zbaţi zadarnic să-i alungi , îi simţi  şi-n lacrimile  grele
cresc,  îi  hrăneşti cu mult nesomn, devoratori de vieţi şi vise
treptat, cedezi, nu mai eşti om…ţi-s negre vorbele şi stinse
ştiu ce gândeşti, că nu mai poţi; dar leacul nu are cuvinte
degeaba-njuri demonii  toţi , nu blestemând  îi  scoţi din minte
salvarea ta e doar iubirea, lumina ei vindecă tot
primeste-o, ea ţi-e lecuirea; să fii iar omul care-ai fost
atât de simplu va fi mâine,doar lasă-mă să-ţi dăruiesc
un suflet ce mai crede-n tine şi-un zâmbet plin de “te iubesc”

oricat...oriunde...

Oricat de singur te-ai simti , sa stii ca sunt cu tine
Oricate ganduri te-ar rani, sa stii ca sunt cu tine
Oricate doruri te-ar goni , sa stii ca sunt cu tine
oriunde visele-ti vor fi, in vis voi fi  cu tine

Oricate patimi vei trai, vei sti ca sunt cu tine
Oricat prin lacrimi vei privi, eu plang in gand cu tine
oriunde lumii vei zambi, zambind voi fi cu tine
Iar cand cu tine n-oi mai fi, voi fi murit cu tine

cat gandul meu il vei simti, de-a pururi pentru tine
pe drumul vietii voi pasi alaturi doar de tine
oricat in lume vei trai , eu voi trai  prin tine
Iubire vesnica-ti voi fi, doar sa ma porti cu tine.