aripi

pe-o margine de suflet,
în ruine,
se mai zbăteau,
când ai ales să pleci,
aripi de zboruri jefuite,
pline
de amintiri zdrobite sub paşi reci.
pulsa doar vidul 
prins într-o tăcere
ce sfărâma şi-un munte veşnic viu
când tu, cu braţul drept,
ca pe-o durere,
m-ai exilat în veacuri de pustiu.
nici nu ne-am spus adio...în neştire,
cenuşi, din ceruri arse de-amândoi
curgeau peste-un crâmpei de-nsufleţire,
cuprins de amorţiri,
sculptând un sloi.
vânam odată, raza unei clipe,
ce-ar moleşi îngheţul din priviri,
Inca mai sper că două mici aripe
pot duce zborul unei mari iubiri.
...................................................
pe-o margine de suflet, azi, ruine,
văd cruci de doruri 
pe morminte-adânci...
n-ai vrut să ştii, în doi, ce-nseamnă mâine
nici n-ai să ştii, 
cât timp rămânem stânci.