însingurare

era un fel de ceaţă lipicioasă
ca ploaia speriată de căderi
un felinar cuprins de o angoasă
stârnea haotic umbre prin tăceri.
ecoul stins de strada mucezită
al paşilor purtaţi inconştient
părea un vals, o muzică menită
să-i fie ritm, singurătăţii, lent.
nimic aparte să-mi aduc aminte,
nu merita un loc în amintiri
şi, totuşi, mi-a pătruns în oseminte
însingurarea, ceaţă de simţiri.