poezie

ce caut? în nimicul meu o poezie!
singurătatea-mi strigă :” eu îţi sunt!”
dar ce beteagă-i rima ei...nu ştie
şi, totusi, o recit ca pala-n vânt!
ce vreau?o, nu prea mult...măcar o poezie
nu ştiu nimic să-mi fie mai frumos
realitatea, draga, strigă-n vrie
„hei, de nu-s eu,eşti tu un mofturos!”
deci, scormonesc în amintiri de-odată
ceva, ceva, avea să-mi fie vers
când o oglindă jumătate spartă
îmi spune...”ia şi citeşte-ţi aerul în mers”!
de-atunci observ ...ce am, n-aş fi avut
de nu primeam o zi ca pe-un sărut
de-atunci cuvântul îl numesc destin
respir...mi-e clipa un poem divin!