nimicuri

Cât să mai cred ?

Cât să mai lupt a fi

ce în atâtea timpuri nu am fost?

nisip din ţărm de clipe s-a tot scurs

în valuri de nimicuri tot mai gri…
Ce nu am încercat, ce-am reuşit?
ce n-am sacrificat?
şi te-am iubit!
ca pe o stâncă
valuri m-au izbit

sub cer de neputinţă stăvilit.
Ce mări de gol,
cât imposibil crunt
câte-aş fi vrut să fiu şi cât nu sunt...
ce teatru scurt
mi-e zbuciumul din piept!
când voi trăi
şi cât să mai aştept?
Venin mi-a fost un vis despre ce-ar fi;
străini n-am fost
pe cât vom deveni…
privesc de azi cu ochi ce n-au privit,
vorbesc de azi cu glas ce n-a vorbit,
păşesc de azi cu paşi ce n-au păşit,
trăiesc de azi oricât e de smintit
ce-a mai rămas din timp...un asfinţit.
Nu mai spun nu,
nici "da" rege nu-l fac
dar nici în luntre sparte nu mă-mbarc.
sunt doar ce sunt!
destul am vrut să fiu
mai vie decât sunt
şi sunt pustiu...