început

descalță-mă tu
de durere,
de gânduri,
de lumi fără noi,
judecate-n cuvânt...
dezbracă-mă tu!
zdrențuit de înfrângeri,
veșmânt îmi e somnul
în timp de noroi...
trezește-mă tu
fluierându-mi speranța
că mâine vom fi,
cum n-am fost: doi și-un drum
pe care, desculță de temeri
voi merge,
spre zori de iubire,
ascunse acum...
zi-mi tu anotimpul
când plouă cu vise
prin văi de privire
în care să cred
iar eu voi păși,
chiar de tălpile-ncinse
îmi spun să rămân,
că mi-e drumul deșert;
ridică-mă tu,
ia-mi dorința în brațe,
din sufletul val
agățat de-amintiri...
e timpul să uit,
mi-am primit palma vieții;
e timp de iubiri
și de-a fi la plural.

îndepărtare

e timpul meu să spun "mi-a părut bine"
nu plec din lume,
doar atât, mă duc
voi deveni uşor o amintire,
mergând prin viaţă
ca un pui de cuc.
e timpul meu să spun " la revedere"
deşi nu cred
să ne vedem curând...
poate în gând ori poate în tăcere,
vom mai zări o umbră semănând;
e timpul meu să uit,
să plec din toate
ce-au însemnat cuprins atâţia ani
mă vei uita,
am fost un "nu se poate"
ce mai curând îl uiţi
ori îl condamni...
nu cer nimic,
nu-ţi reproşez cuvinte,
nici neajuns,
nici lacrimi ce m-au şters...
e rândul  meu
să nu-mi aduc aminte
cât te-am iubit
şi cât n-ai înţeles.

des...iluzii

eu n-am cerut

minuni să se întâmple

destulă mi-e minunea că trăiesc

să mă trezeşti

cu un sărut pe tâmple

părea si gândul
cuget nefiresc.

acum mi-e frig...
e visul cel din urmă?
ori poate-i sufletul
de doruri zgribulit?
minune eşti
dar soarta te amână
iluzii  îmi rămân...
şi un sfârşit!

mă dor atât
dorinţe fără leacuri
un imposibil egoist,
trecut...
ce drum abrupt !
e viaţa doar o pantă
pe care veacuri
pier într-un minut ?

zi noapte bună

aproape noapte...

totul picotea,
până şi gândul
că mi-e dor de noi
şopteau speranţe : 

oare vor fi doi?

zi „ noapte bună„
mâine vom vedea !
e noapte, clar,
e timp de necuvinte...
vom adormi pe braţul unui vis
ce linişte
ce aripi dezmorţite
străpung înaltul
ochilor închis!
e mâine zi...
ne va răni trezirea ?
vom spune iar

nu-i timp de împliniri ?

unde trăim , mi-aş întreba simţirea
unde iubim?
în vis ori în treziri ?

Frământări

ce-i plânsul ?
te întreb, fiinţă...
ce-i râul tău fără izvor ?
ce verşi din ochii plini
de neputinţă ?
de ce pe tine ploile te dor?
de ce tresalţi
când totu-i revărsare
ca din găleţi
verşi acre amăgiri...
ce sens,
ce curs vezi tu
 râu fără mare ?
spre ce te-ndrepţi?
ce speri?
ce timp respiri?
încă mai crezi
că dintre nori răsare,
după furtuni,
iertare...
om naiv!
sunt doar cuvinte...
curcubeu nu are
niciun răstimp
când totul e tardiv!