nu mă striga, te rog, în timp pustiu
nu căuta ce nu mai pot să-ţi fiu
poate cândva, cândva de-ai fi strigat
aş fi venit cu tot ce-am refuzat
dar, vezi tu ,visul l-am legat de-un nor
speranţelor le-am spus...n-am viitor
iubirea am lăsat-o pe un mal
marea uitării să-i închine val
nu mai striga, inima mi-a surzit
nici ochii nu mai cred de-atât privit
spre orizonturi fără înţeles
spre care eu m-am dus şi tu n-ai mers
nu definesc absurdul în tăceri
nu-ţi cer să uiţi nici tu n-ai cum să-mi ceri
am înlesnit chemări şi n-ai răspuns
s-au rătăcit, surzimea mi le-a smuls
doar pescaruşii le-au recunoscut
şi mai răspund în câte-un ţipăt scurt
neînţelese nu cred să fi fost
dar azi trăim uitarea pe de rost.
de când e-atât de greu să fii iubit
de parcă am trăi la infinit?
de-acum, talazuri reci pe ţărm au şters
spre care eu m-am dus şi tu n-ai mers
nu definesc absurdul în tăceri
nu-ţi cer să uiţi nici tu n-ai cum să-mi ceri
am înlesnit chemări şi n-ai răspuns
s-au rătăcit, surzimea mi le-a smuls
doar pescaruşii le-au recunoscut
şi mai răspund în câte-un ţipăt scurt
neînţelese nu cred să fi fost
dar azi trăim uitarea pe de rost.
de când e-atât de greu să fii iubit
de parcă am trăi la infinit?
de-acum, talazuri reci pe ţărm au şters
tot ce-ţi părea pe-atunci lipsit de sens.
ecouri doar mai tună în zenit
nu te mai chem, oricum n-ai fi venit.
ecouri doar mai tună în zenit
nu te mai chem, oricum n-ai fi venit.
