vineri, 3 noiembrie 2017

cum?

Cum să păşesc
peste cadavre de speranţe,
cum să mă regăsesc
în cimitirul unei vieţi
ce nu s-a vrut născută-n nefiresc?
Atâtea nopţi şi zile-atât de false
cer visului iertare…
rămâi un vis…
dar visul, te intreb,
poţi să mi-l ierţi?
ori nu-l suporți în preajmă?
cu degetele încleştate de durere,
o ultimă speranţă
plânge într-un colţ
E cimitirul plin de gândurile mele
cum s-o salvez,
tu spune-mi, cum,
când nici pe mine să m-ajut nu pot?
de-aş şti să ies, cumva, de-aș ști să fug
să-mi uit întunecimea,
de-aș putea
dezamăgirea de-aș schimba-o
pe-un drum lung
azi aș fugi
dar să-mi accept nefericirea,
ca un ciung?
Nu pot și nici nu vreau
destulă mi-e micimea…
cum să-mi îngrop senină
făr' a vrea
cum să-mi refuz

chiar și speranţa de a mai spera ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu