sâmbătă, 16 iulie 2016

realitate

ce-am înțeles, trăind ani buni din viață?
simplu! nu-ți poți permite luxul de-a fi tu.
de ai curaj, creier la purtător
ești fără haz ori ai prea mult umor
ori te-ai trezit în altă dimineață...
se cere mult, chiar totul, fără schimb
darul cel mai de preț fiind chiar propriul timp.

de îndrăznesti să ceri pe cât poți da
ori ești hulit ori karma îți e rea
nu vezi în ce lume trăiești
esti umbra lor
a celor ce n-acceptă concurența
şi mai cutezi să construieşti un ţel?
te mai întrebi ce face providența?
ei, bine, nu-i prezentă la apel !
norocul e un vagabond și el
și timpul trece...
faci ce faci, te-nveți
cu ochii reci, cu inimile seci
și, mai presus de toate-nveți să taci
și, vrei, nu vrei, de sine te dezbraci.

credeai că-nsemni mai mult decât atât?
uiți în ce lume aspră te-ai născut,
unde nu-i chip să vrea logica ta
unde nu-i loc de zâmbete și vis
renunţă să cutezi că ești mai mult
decat o oaie-n turma oilor de muls
pentru cei mulți ce-așteaptă numai lapte
nu gânduri, nici cuvinte și nici fapte!

obișnuiește-te! doar, tu, chiar nu credeai
că ești oglinda unui zeu din Rai
că poți trăi, așa, zâmbind oricui ...
în lumea lor
ești doar marionetă
nebunule, chip desenat în cretă,
un hieroglif pe tabla nimănui .

da, veșnicia s-a născut la țară,
dar dacă tu ai soarta robului
oricât te zbaţi, rămâi doar o mioară
pe pajişte, la botul lupului.
uitând ce om erai, devii o stâncă
iar sufletul, o vale-atât de-adâncă
de nu va mai păşi nimeni  în el
poate doar dorul,  rătăcitor, biet miel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu