primăvara

cum streaşina a prins a lăcrima,

sure zăpezi se sting de-atâta jale

că-i dusă iarna,
ducă-se cu ea,

din suflet, gerul ce mi-a dat târcoale!

sperând să plece, am deschis un geam

deschis să stea, nu-s eu îgrijorată!

soare va fi, răbdare încă am,

chiar de vin ploi
şi vânturi or să-mi bată.

să-mi aminteşti la toamnă să-l închid,

să nu mă mai surprindă prima brumă;

de-ajuns mi-a fost să-ndur atâta frig,

o iarnă cât un veac
şi-o săptămână

dar pân-atunci, tu, vino să m-ajuţi

cu varul vieţii-n doi să zugrăvim

pereţii goi
şi vom pleca desculţi

prin primăveri, un timp să veşnicim.