oamenii nu mor
ei numai pleacă
pleacă din bloc, din gânduri,
de pe stradă,
din telefon ştergi numere
de sfinţi
pleacă de tot
şi nu-i opresc nici munţi.
tăcuţi şi transparenţi devin deodată
parcă n-au fost nicicând
chiar dacă-i ştii
oamenii nu mai mor
mereu ei pleacă
şterşi ca o cretă de pe tabla celor vii.
la început, te lupţi cu o durere
un gol te sfâşie
apoi, acelaşi gol,
transformă amintirea în părere...
oamenii pleacă
tu, uitându-i, mor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu