N-am cum!

îmi pare rău!
să spun, nu pot
că mi te-am scos din suflet,
că te-am uitat cu vis cu tot
pe ploaie într-un plânset;
îmi amintesc fără să vreau
simţirile rotunde
şi inimile cum zvâcneau
mai repezi ca secunde...
cum, astăzi, ochii să-i închid
spre a părea absentă,

când plin mi-e sufletul livid
de-o singură amprentă,
de un sărut ce n-am să-l şterg
de pe-ale vieţii buze?
atât cât visul mi-e întreg,
rog zeii să mă scuze!