însingurări

îmi caut gândul pe poteci ca-ntr-un pustiu

ce rece-i prundul peticit de frunze!
unde să te zăresc, unde să fiu, nu ştiu
şi merg de parcă aş păşi niciunde.
în dreapta mea, pădurea cu pistrui de rug
fură priviri, e-un templu de lumină
numai pe tine paşii-mi nu te mai ajung
şi umbra mi-e lividă, ca de-o vină.
un aur inutil îmbracă plopii sluţi
ce nu mai ştiu, ca mine, niciun zâmbet
cum aş putea să iert, zâmbind, şi tu să uiţi
că vom jertfi tot verdele din suflet?