marți, 23 mai 2017

de-ale timpului

timpul e plin de drame
agăţări de suflet,
devenind amintiri şi regret,
gol şi plin în egală măsură.
mărturisea deunăzi
că are doruri...
dor de un ieri
dor de un mâine şi-un cuvânt de mângâiere.
mărturisea c-a înlesnit atâtea sfârşituri
că nu-l mai recunoaşte pe al său
şi-a obosit.
de-o vreme îl zăresc plângând în pumni
şi condamnând  absenţa lui din casa unor vieţi
prezenţa, din puţine altele.
O,Timp, parcă m-aud  spunându-i,
lacrimi avem noi,oamenii, destule
atâtea cât un cer n-a văzut nori,
pe când tu ai ceea omenirii i-a fost refuzat
eternitatea...
deci, nu mai plânge, timp,nici azi, nici uneori
ci râzi în hohote
pe chipul meu
pe chipul tuturor
în amintiri, în suflet,în speranţe
vezi?
numai tu eşti şi vei fi totdeauna
un curcubeu al fiecărui om
ce plânge azi, în locul tău,

sfârşitul.

duminică, 14 mai 2017

altfel de flori

atâtea stele strălucesc în cer
cum pot eu, lumânare în pustie,
să rup un petic din albastra galaxie
spre-a fi măcar un punct de foc stingher?
şi-atâtea flori pământulu-i sunt salbă
cum să pot eu, talpă de lut, călcâie
a dărui rubine, maci în glie,
cuvântul meu, lumii să-l fac podoabă?
atâtea ape mângâie uscatul,
atâtea păsări cântă ne-ntrecute
ori eu nu cred prin vorbe-aproape mute
nici glăsui, nici alina oftatul.
eu nu rostesc, şoptesc...cine s-audă?
nu strălucesc, doar conturez o umbră
doar înfloresc, păşind, sub talpa mea 
flori de suspin, flori de 'mă vei uita'.