dar arde-mă,soare, ca
vântul, cu vântul
că putred mi-e visul
în suflet, căruntul,
ca vorba şi pasul,
mai rar, tot mai sec
vezi lemnul în ape,
la fel mă petrec.
loveşte-mă, ploaie,
loveşte cu pumnii
în pieptul ce ţine
legată ca-n funii
o inima oarbă, iubind
ce nu-i dat
îneac-o să uite că
totu-i uitat.
acoperă-mi ochii,
ninsoare, când cazi
să nu-mi văd pustiul,
stăpân,în extaz
să-mi fulguie lacrimi
din sufletul sloi
omătul să ierte uitarea
de noi.
apoi, ghiocelul şi-a
lui rândunea
să vină, de vor un gând
verde să-mi dea
acum, doar o vorbă
să-ţi spun, îndrăznesc,
ai grijă de suflet,
că restu-i lumesc.