sâmbătă, 9 noiembrie 2013

teamă

acuşi e iarnă, dragul meu
când lemne ard în sobe
în vise  va fi ger ateu
vom troieni şi-n vorbe.
curând ziua chircită-n ceas
va semăna a moaşte
iar tu, cu tremurându-ţi pas
vei fi tot mai departe.
acum e toamnă cât mai e
şi încă râd în soare
bolnave frunze galbene
şi noi, flori trecătoare.
întinde-mi mâna, dragul meu
să croşetăm din ceţuri
fulare pentru timpul zmeu
poate scăpăm de-ngheţuri.

final

pământul sângerează-n toamnă
puţini sunt să priceapă
că nu-i decor,ci ca o mană,
sfârşirea îl îngroapă.
decor de groază,nu-l percep
cei ce cu glezna-n frunze
calcă viteaz şi privesc drept
azi râd, dar mâine unde-s?
sub tălpi păşesc lutu-n necaz
apoi, ca-ntr-o poveste
păşeste cel călcat pe breaz
când mersu-i rugineşte.
de crezi că-i toamna un tablou
în ton de chihlimbar 
naturii, vezi, că e cavou,
şi, omului, hotar.

miercuri, 6 noiembrie 2013

treceri

când amintirea-n gânduri se dilată
spaţiul naşterii ei intră la apă...
ca un făcut
văd cu aceiaşi ochi
locuri ce-mi par atât de diferite
fac parte, totuşi, din al meu trecut
copil atunci, acum şi eu părinte.
iată grădina, curtea
alta, parcă
am fost pe-aici,
e locul meu de joacă...
uite şi casa, parcă s-a micit
la gard o cioată...
dudul de mijit.
bunicii mi i-au şters cu radiere
în pragul casei
umbre de tăcere
iar şesu-n care alergam cu miei
e plin de spini,
mi-au smuls şi cei doi tei.
aproape că îmi vine-a întreba
ce-mi amintesc a fost sau nu cândva?
văd rugii viei ce-au rodit dulceag
uscaţi sunt azi,
ca tot ce mi-a fost drag.
bătrânii mei,acum, fotografii
trebăluiau prin curte zi de zi
teancuri de paşi au conturat alei
cişmeaua-i seacă-n drum,
nu mai sunt ei.
nici prispa casei verde cum o ştiu
nu e la fel ca-n timpul meu zurliu...
s-a scorojit vopseaua, lemnu-i mut
atâtea ierni, prin vene, mi-au trecut.
toţi vor pleca de n-au plecat deja
pe drumul cu un singur sens de dus
cu ochii minţii doar voi mai putea
să reclădesc tot ce absenţele-au distrus.

nimicuri

restul de suflet ce-a rămas e-al meu
am să-l păstrez să am din ce mă duce
voi adăpa turme de gânduri
însetate
şi voi hrăni din el
visuri flămânde
din el îţi voi zâmbi prin margarete
când lemne îmi vor construi cetate
când toamna, scrijelindu-mă pe-o cruce
îmi va fi timpul ce mă dă deoparte..
tu iartă-mă că azi nu ţi-l dau tot
n-am cum!
atâtea firmituri ce le-ai pierdut
atâţia stropi
ce-au curs pe lângă buze
când tu flămând şi însetat ai fost
nu te-au durut
dar trupu-mi sângerează.
puţinul suflet ce-l mai duc acum
e tocmai ce-ai crezut că nu contează.

vineri, 1 noiembrie 2013

poate

 mereu prins între extreme
sufletul n-are răspuns
Da sau Nu - cleşti cu embleme
smulg şi ce n-aveai de spus.
el, de fel, nu cântăreşte
sentimentul în cuvânt
dar se zbate ca un peşte
pe uscatul ce mi-l zvânt.
mut, ca anotimpul morţii,
mi-e răspuns un simplu 'poate'
trist dar cum să-i spun Da sorţii
când dă, zilnic, Nu din coate?