pe lângă fapte, fie-mi cu iertare,
e un cuvânt, că vorba mi-e stăpână,
să fii om azi, e ca o lumânare?
de arzi puternic, dăruind lumină
e bine unora, celor ce le zâmbeşti
dar multe muşte-n jurul tău se-animă
şi-ajungi osândă, zmeu chiar, din poveşti.
de arzi cuminte, lin trecând prin viaţă
nu-i nimenea să creadă că ai fost
ochii străini te văd ca pe o zdreanţă
tocmai acei ce-ţi cer un adăpost.
tocmai acei ce-ţi cer un adăpost.
ar fi cel mai din urmă fel de-a trece
prin timpul tău, contur unui domol
pierzând şi tu regatul unui rege
dând viaţa toată pe un dor şi-un gol.
dară, întreb, ca simplă lumânare,
cum să m-aprind? frivol, domol, vâlvoi?
ori luminând o viaţă-n închisoare
un trup de ceară, cu sufletu-mi sloi?