Totalul afișărilor de pagină
duminică, 20 ianuarie 2013
detalii
pustiul nu-i nimicul oarecare
ci plinul de amprente şi poveşti
nu e sfârşit,
doar pod între hotare
spre începuturi ce nu le gândeşti...
tărâmul lui îţi pare gol şi putred
ţi-e teamă pasului să-i dai avânt
dar rădăcini de viaţă prinse-n suflet
îndeamnă să-i dai ramuri unui gând.
nimic nu ţi-e familiar,
doar multă frică
tot ce ştiai e-al timpului tribut
dar cum nici bobul de nisip n-abdică
de ce să fii tu, dintr-atât, pierdut?
ridică-te, schiţează paşi în minte
tot ce-i acum e mâine alt pustiu
tu mergi pe drum
atât cât ţi-e 'nainte
până eşti dună de nisip, fii viu !
“Life is a dream for the wise, a game for the fool, a comedy for the rich, a tragedy for the poor.”
― Sholem Aleichem
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
multumesc de apreciere si invitatie! Un an cat mai frumos si tie!
RăspundețiȘtergere