luni, 27 august 2012

doar un cuvânt


te-ntrebi cum vorbesc doar de vise
când visul e tot ce mai am?
străine, ca negre narcise
mi-s ochii de-al vieţii alean.
te-ntrebi de ce tac a povară
ce taine în nopţi am închis?
vezi bine, când totu-i să piară,
nu ştiu mai nimic bun de zis...
te-ntrebi şi mulţi alţii ca tine
de suntem din lut numai lut?
atât suntem toţi ca oricine
când sufletu-i doar un cuvânt!

duminică, 26 august 2012

gânduri


e vremea să rămân cât mai puţin
prin lanuri de aducere aminte
pe unde maci cu buze de satin
şoptesc, roşind, simţirea în cuvinte...
e vremea ca din ce în ce mai rar
să umblu pe cărări cândva umblate
nu vreau să uit al visului hotar
să fiu un timp,aş vrea, de se mai poate.
iar de mă pierd în bezna dintr-o zi
măcar pot spune că m-am străduit
să mai respir, chiar dacă îmi vei fi
un lan doar de regrete înroşit.

motiv de fericire


nu mai fi trist
chiar nu-i nimic pierdut,
până şi viaţa-i doar un împrumut...
vraf de iluzii
ce te mint mereu
cum că-i ceva din tot ce nu-i
...al tău!
nu mai fi trist şi nu te ocărî!
lasă doar cerul să-şi adune nori;
acolo-i locul lor,
nu-ţi mohorî
privirile cu vise ce n-au zori!
e trecător...
e-atât de trecător
orice gândeşti că ar dura pe veci;
poate doar sufletu-ţi va fi nemuritor,
de nu-l vei pierde-n lumi
şi vorbe seci.
nu te-ntrista,
zâmbeşte că exişti !

miercuri, 15 august 2012

nu chiar orice

de-ar fi să-mi spui
că nu mai pleci de mâine,
că noaptea-mi va fi zi şi nu invers,
că vom rămâne
suflet lângă suflet,
o poezie dintr-un singur vers,
că nu-s finaluri în a noastră lume,
nicicum dezamăgire şi tumult,
numai iubire şi nimic mai mult
aş înlemni
şi timpu-n loc mi-ar sta
orice-ar mai fi
totuna le-aş afla;
mi-aş îngropa
dureri de-alaltăieri
şi fluturii cu aripi de tăceri
ce s-au zbătut
în gol de mângâieri
până le-au rupt...
de toate aş uita
când licurici de gânduri amorţiţi
mi-ar învia în ochi ce-i ştii cuminţi;
atunci
să-mi spui orice,
orice, doar să nu minţi!

nu totul trece...


nu mi-ai privit măcar o dată zorii
ce-nmugureau în cerul unui vis!
nopţile m-au cuprins de-atunci...
şi norii,
cu vijelii de gânduri, m-au învins.
în ochii tăi ca două lacuri calme
se oglindeau înstrăinări lucii
nici n-ai clipit!
cu sufletul în palme
te-mbrăţişam...
de-ai fi ştiut privi!
mă-ntreb şi azi,
când timpul mi-e ruină,
cum ai crezut că voi uita uşor?
de n-aş avea privirea de rugină,
m-aş amăgi
că-i totul trecător.

vineri, 10 august 2012

un drept

sunt multe obligaţii în a fi
şi prea puţine drepturi, pe cuvânt!
dar într-un tot nimic,
mai strâmb, mai ştii?
e dreptul meu să fiu un om urât!
urâţi-mă, de vreti,
cum n-aţi ştiut
să mă iubiţi
când tot ce am făcut
a fost să fi trăit pentru iubit.
urâţi-mă,
cum n-aţi închipuit
că veţi urî vreodată pe pământ.
voi n-aveţi vreme, oameni, de iubit;
urâţi-mă, cum ştiţi voi de urât!
blamaţi-mă şi judecaţi nedrept
ce diplome, ce studii v-am cerut?
de când e sentimentul un proiect?
urâţi-mă,
de nu puteţi iubi!
eu nu voi recunoaste viaţa-n gri
doar alb sau negru...
simplu şi atât!
de mă înşel, sunt doar un om din mii!
nu mă iubiţi?
urâţi-mă de la-nceput!

miercuri, 8 august 2012

doar vis


de ce te tot visez? n-ar trebui
când, vieţii mele, crez n-ai vrut să-i fii!
de ce mă  mint, sperând că de nu-i zi
va fi o noapte când mă vei iubi?
port de prea mult în straie de tăceri,
cu ochi pierduţi pe-un drum spre nicăieri,
un suflet pribegind prin aşteptări
cu tolba lui de vise şi uitări.
l-aş face vinovat, numai de-ar fi
că-i pasăre de noapte, nu de zi
dar nu e vină, mai curând un chin
că-i doar de tine-n orice timp prea plin.
şi mi-am promis, zadarnic, să nu dorm
să-ţi urc absenţa pe al nopţii tron
dar mi-ai domnit  în suflet peste zi...
când  tot ce ştiu e doar a te iubi.
de-acum adorm,
de-o viaţă mi-e tot  somn...

  

duminică, 5 august 2012

adevăr

te-ascult...
şi înţeleg mult mai departe
dar nu schiţez un gest,
îmi e destul;
tu minţi că ţi-a păsat
şi minţi întruna...
singurul vinovat
mi-e sufletul credul.
eu tac,
te las pe tine să cuvânţi
cuvântul tău, de altfel,
parcă-i mut
încă mai pot şi vreau
să ţi-l ascult
dar ce folos ?
nici tu nu crezi în el!
cred eu,
cum am crezut o vreme bună;
cred,
cât  am din vis vi numai  firmirturi!
tu poţi să râzi...
dar, mie, o minciună
mi-e adevăr,
cât încă vreau ce-mi juri.
am ameţit,
de prea multe ocoluri;
şi timpul parcă-mi râde,
netrăit...
de pic, să pic!
eu m-am născut din zboruri
şi prea am vrut să cred că m-ai iubit.

joi, 2 august 2012

un joc

dintr-o joacă m-am născut...
erau cu toţii pui de zei
în mijlocul unui pustiu al lumii
şi ce le-o fi venit, vă jur, nu ştiu
dar s-au decis şi, iată, m-au compus
din amintiri, din vise şi căderi,
dintr-un nisip călcat de tălpi fierbinţi,
din dorul unei ploi ce i-a dezis
şi din sclipirea unei stele
ce-a căzut.
şi m-am născut...
dar ei, copii cuminţi,
şi-au spus „să-i dăm un suflet!„
şi mi-au dat!
ce crunt blestem!
ce bine mi-ar fi fost
să fiu doar lemn
cu soartă de papuşă făr’ alt rost!
dar nu, eu trebuia să ştiu
cum e să mori
în fiece simţire ce-o trăiam...
simplu era de suflet nu aveam!
dar ce folos să plâng ce nu mi-a fost?
acum sunt om şi, vreau, nu vreau, trăiesc!
dar nu v-am spus...
când copilaşii zei
jurau  să-mi facă suflet din ceva
erau într-un pustiu...
şi  suflet din nimic nu se putea!
dar început-a vântul trist să bată
a neputinţe şi a nimiciri
când  l-au cuprins într-un descânt deodată
şi mi-au dat suflet
ale lui şoptiri...
şi, astfel eu, copil născut din joacă,
am apărut în lume fără timp
cu doar un chip  şi  suflet cât  încape
nu vânt,
pustiu ori în cădere stea...
dar,of, ce vremuri mi-au fost dat să fiu
mult mai pustii decât al meu pustiu,
mai nisipii decât orice deşert
şi unde-s zeii mei acum să-i cert
că mi-au privit destinul ca pe-un joc
de par  că-s vie
iar eu nu-s deloc?
vă jur, chiar nu-i uşor să fii de eşti
păpuşa unor plozi dumnezeieşti!