luni, 28 mai 2012

Teama

m-am înglodat în nepăsări de toate
prea multe ploi
pe chip îmi șiroiesc
duc, parcă, amintiri de plumb în spate,
pene și puf
ce nu mai întregesc
aceleași două aripi destrămate
de ghearele ce ziua mi-o sfârșesc,
din rana ei
curgându-mi neagră noapte
în sufletul prea plin de nefiresc !
și răsuflarea-i aspră îmi îngheață
(încă pășesc... nu știu cum, dar pășesc )
ultimul strop de vis prelins pe față;
mă dor secundele în timp ce le clipesc...
dar ea mă urmărește ca o umbră,
singură cred că sunt,
măcar de-aș fi !
și mi-e destulă înnoptarea lungă...
oare, ce-ar face dacă m-aș opri?
aș îndrăzni,
i-aș căuta privirea,
“înfruntă-mă!”, probabil aș striga;
dar cine poate înfrunta mâhnirea ?
mai bine nu!
Of, de-aș putea zbura!

în derivă

pluteai în largul vieții șovăind
în voia vântului
o barcă fără drum
vâslea fără puteri un gând timid
printre talazuri reci
sub cer de scrum
și n-a fost foc
doar arderi de speranțe
(nu le-a vrut soarta)...
cerul arunca
visele noastre-n ploi de constelații
când ai căzut și tu, ultimă stea.
suflet mai singur
chiar și decât luna
extenuat de-atâta mers în van,
cu vâsle rupte,
te-a surprins furtuna...
rămâi de-acum lemn putred
în ocean.

duminică, 20 mai 2012

Pe când?

eu nu am vrut să știu!
să-mi fie vina
că n-am cerut răspunsuri,
doar atât:
să-mi spui
în care timp vom fi totuna,
aici, acolo
ori pe-un alt pământ?

eu nu am îndrăznit!
nu că nu-mi pasă,
n-am răscolit morminte de trăiri;
la ce-ar fi bun,
când nu ce-a fost contează,
de n-am semnat în doi
pe amintiri?

nici azi nu vreau să știu!
mi-ajungi, iubire...
nu vreau ce-i imposibil de avut
doar un răspuns,
de-ar fi să fie "mâine"
și-apoi,
nici timpul
n-o să creadă ce-a pierdut.

zbateri


în ploaie de cioburi seninul s-a spart
și soarele-n nori se prelinge
nu-i vântul ce-aleargă
doar gândul forțat
să uite că dragostea-nvinge.
tăcerea din șoaptă întunecă zări
furtuni îmi subjugă dorința
erai peste tot
nu te văd nicăieri
nălucă îți pare ființa.
eu încă te caut
cât pot să mai lupt
cu răni sângerând a iertare
mă doare că mâine devine trecut
și golul de tine mă doare.
mă zbat fără aripi
dar zborul îl știu
cumva  voi străbate pământul
atât cât am suflet,
e drept, cam sălciu,
te caut…
mi-e aripă gândul.

neVoi, neNoi

sunt ceruri
ce rănesc
în care luna nu-i
și stele
ce nu spun
destinul orișicui.
sunt lumi prin care trec
și nu te regăsesc
sunt infinituri reci
în timpul prea lumesc
de vorbe măsurat
de nesimţiri…
și eu ?
eu ce credeam că sunt
când soartă n-am,
te miri?
ce să mai spun și cui?
cui să-i mai cer  și ce?
să fie al meu cer
un cer de lună plin
când stele cad
spre ne ?
(nelumi
spre a mai fi...)
cu vorbe să deschid
o poartă spre-a trăi?
când eu,
eu nu mai cred
și nu mai cer ce nu-s?
de noi
vom fi nicicând
mai mult decât ...
nespus?

Ipoteze

poate voi fi de mâine ceva ce nu credeam
mai mult decât un zâmbet
sau mai puțin de-un ram
visând o primăvară în muguri, ca oricând,
doar să promită florii că va rodi curând.
voi mă priviți în treacăt …
sunt chip, carne și os
dar nu vedeți ce lacăt pe suflet port sfios,
că nu-mi mai aparține prezentul, ca nicicând
îmi condamnați un mâine
zâmbind, mințiți și-n gând
vai, ce hidos vi-i rostul pe care-l îmbrăcați
mimând că viața-i sfântă și oamenii vi-s frați
ce găunoși în suflet
cuvântul vi-l stâlciti
la ce folos un zâmbet când sufletu-l pociți?
sunt chip dar știu trăirea …
n-o veti putea falsa
atât mi-e mostenirea pe care-o voi lăsa;
de unul dintr-o mie va ști a prețui
voi înlesni iubirea atât cât voi mai fi
ce dacă lumea toată, râzând,va judeca
eu n-am cerut vreodată nimic din ce n-aș da
voi mi-ați trădat simțirea, jurând că-mi sunteți frați
voi, condamnând iubirea, ați fost doar falși jurați!
mai meditați o clipă la tot ce n-ați făcut…
de ce-ati făcut risipă ?
cine-i de timp avut?
eu tac.. vă rog, voi spuneți:
omul din ce-i compus?
am fi păpuși...
ce-i chipul de sufletul e-apus?

marți, 15 mai 2012

înscrisuri

sunt doar un scrib, urmez a ta poruncă
în orice timp, cât slova-mi este slugă
am priceput, ți-am deslușit tăcerea
n-am întrebat, să-ți răscolesc durerea
în dreapta ta am fost numai o umbră
din răsărit  în asfințit, zi lungă...
ți-am cunoscut și visul și mirarea
dar n-ai știut cât ți-am slujit suflarea
m-am îndoit ca fir culcat de vânturi
dar ți-am arat câmpiile de gânduri
deși ți-am fost, când te-a uitat pământul
te-am mângâiat cu zâmbetul și gândul
deși căzând,  te-am ridicat în brațe
tu ai ales un trai printre paiațe.
obișnuiam să scriu ce-ți văd în suflet
răsplată n-am cerut, chiar niciun zâmbet
te adoram dar n-am spus nimănui
n-am mâzgâlit cuvinte amărui
erau prea mulți  crezând că n-ar simți
un simplu om atâtea grozăvii
tot mulți privesc nedeslușind  o boabă
privirea lor ori slabă e ori oarbă.
ei doar citesc ce chipul le arată
când ochii-s chei spre-a sufletului poartă.
într-un absurd condus de orbi și muți
rămâi un zeu ce nu ai cum să-l uiți
eu, doar un scrib, ce-și bleastămă penița
fiindcă iubind, și-a iscălit sentința.

duminică, 13 mai 2012

început

descalță-mă tu
de durere,
de gânduri,
de lumi fără noi,
judecate-n cuvânt...
dezbracă-mă tu!
zdrențuit de înfrângeri,
veșmânt îmi e somnul
în timp de noroi...
trezește-mă tu
fluierându-mi speranța
că mâine vom fi,
cum n-am fost: doi și-un drum
pe care, desculță de temeri
voi merge,
spre zori de iubire,
ascunse acum...
zi-mi tu anotimpul
când plouă cu vise
prin văi de privire
în care să cred
iar eu voi păși,
chiar de tălpile-ncinse
îmi spun să rămân,
că mi-e drumul deșert;
ridică-mă tu,
ia-mi dorința în brațe,
din sufletul val
agățat de-amintiri...
e timpul să uit,
mi-am primit palma vieții;
e timp de iubiri
și de-a fi la plural.

luni, 7 mai 2012

îndepărtare

e timpul meu să spun "mi-a părut bine"
nu plec din lume,
doar atât, mă duc
voi deveni uşor o amintire,
mergând prin viaţă
ca un pui de cuc.
e timpul meu să spun " la revedere"
deşi nu cred
să ne vedem curând...
poate în gând ori poate în tăcere,
vom mai zări o umbră semănând;
e timpul meu să uit,
să plec din toate
ce-au însemnat cuprins atâţia ani
mă vei uita,
am fost un "nu se poate"
ce mai curând îl uiţi
ori îl condamni...
nu cer nimic,
nu-ţi reproşez cuvinte,
nici neajuns,
nici lacrimi ce m-au şters...
e rândul  meu
să nu-mi aduc aminte
cât te-am iubit
şi cât n-ai înţeles.

duminică, 6 mai 2012

des...iluzii


eu n-am cerut
minuni să se întâmple
destulă mi-e minunea că trăiesc
să mă trezeşti
cu un sărut pe tâmple
părea si gândul
cuget nefiresc.

acum mi-e frig...
e visul cel din urmă?
ori poate-i sufletul
de doruri zgribulit?
minune eşti
dar soarta te amână
iluzii  îmi rămân...
şi un sfârşit!

mă dor atât
dorinţe fără leacuri
un imposibil egoist,
trecut...
ce drum abrupt !
e viaţa doar o pantă
pe care veacuri
pier într-un minut ?

joi, 3 mai 2012

zi noapte bună

aproape noapte...
totul picotea,
până şi gândul
că mi-e dor de noi
şopteau speranţe : 
oare vor fi doi?
zi „ noapte bună„
mâine vom vedea !
e noapte, clar,
e timp de necuvinte...
vom adormi pe braţul unui vis
ce linişte
ce aripi dezmorţite
străpung înaltul
ochilor închis!
e mâine zi...
ne va răni trezirea ?
vom spune iar
nu-i timp de împliniri ?
unde trăim , mi-aş întreba simţirea
unde iubim?
în vis ori în treziri ?

Frământări


ce-i plânsul ?
te întreb, fiinţă...
ce-i râul tău fără izvor ?
ce verşi din ochii plini
de neputinţă ?
de ce pe tine ploile te dor?
de ce tresalţi
când totu-i revărsare
ca din găleţi
verşi acre amăgiri...
ce sens,
ce curs vezi tu
 râu fără mare ?
spre ce te-ndrepţi?
ce speri?
ce timp respiri?
încă mai crezi
că dintre nori răsare,
după furtuni,
iertare...
om naiv!
sunt doar cuvinte...
curcubeu nu are
niciun răstimp
când totul e tardiv!