luni, 27 februarie 2012

cateva frământări

voi, gânduri nisipoase ce vă cerneţi
pe când un  zâmbet  îmi veţi limpezi?
de vise şi de zboruri ce vă temeţi?
sunt amintiri din ceea ce-mi va fi!

când tulburi sunteţi, ochii mei, ca cerul
sclav norilor,reci păsări cenuşii
pierd din sclipirea stelelor,îngrop eternul
ca papuşari cu lacrimi pământii.

nori ghemuiţi sub pleoape dau în ploaie
spălând obrazul de  al lui păcat
curăţ regrete, zori de colb şi zoaie
dar sufletul bălteşte înecat

aluviuni de temeri fără minte
se-aştern în suflet cu fiece zi
n-o să-mi ajungă marea de cuvinte
să-l pot salva...ce mlaştină voi fi!

sâmbătă, 25 februarie 2012

atunci

am uneori o stare nătăfleaţă
de mi-e urât de mine, zori şi tot
nimic nu vreau să ştiu
nu mai contează
nici azi, nici ieri
cireşe verzi  pe tort
orice imaginam profund, vital
e-atât de
... imposibil de banal!
alerg, mă detaşez de loc şi lege
de tot ce sunt
de ce-aş fi vrut să fiu
rămân nimic, mi-e bine
chiar de-i rece
trupul flămând de vis
şi timp zurliu…
nici nu mă văd
doar simt în depărtare
în camera de silă de-a mai fi
cum, ghemuit în colţ de aşteptare
tremură sufletul
ce nu-l pot izgoni
e viu!
plăpând, e încă viu şi pare
unic motiv ca mâine să mai fiu
şi mă întorc
cât mâine încă-i soare
chiar dacă viaţa-i un pamflet ce-l ştiu
mă regăsesc
în starea de "mi-ajunge!"
cât pot să  plâng în hohote de râs.

joi, 23 februarie 2012

ştiu!

ştii?
am stricat un gând
la repezeală
aş vrea să crezi,
am vrut să-l dăruiesc
mi-am zis că-i poate-a visului urzeală
şi că din el
un zâmbet îţi croiesc
ştii?
l-am vopsit
l-am răsucit prin gene
în lacul ochilor să-l pot uşor clăti
am ars apoi în suflet două lemne
parfumul dragostei să-l ştii
când voi zâmbi
l-am curăţat de urme de-ndoială
ca dimineaţă să-l pot îmbrăca
dar l-am pătat
cu stropi de fâstâceală
şi l-am distrus…
s-a dus speranţa mea!
am vrut atât de mult să vin la noapte
credeam că zâmbetul
o şansă va zori
ce am acum?
doar  gânduri deşirate
prin care treci
şi nu te pot opri.

absenţe


ştiu doar că nu-s
când tu nu eşti
nici vas de lut, nici vie nu-s
dar cum te simt,
cum îmi zâmbeşti,
mi-e susu-n jos şi josu-n sus

parcă nu-s eu
cum m-am născut
verde mi-e gândul prins de trunchi
îmi ştiu pământul
dedesubt
dar  îmi simt cerul pe genunchi

când rezem visele de nori,
printre furnici temeri frământ
mi-e sufletul pe nicăieri
fiindcă-mi lipseşti
şi uit că sunt!

luni, 20 februarie 2012

mesaj

jurnal de bord:
notezi cu groază
printre rafale de furtuni
dar nu-s furtuni, e chiar infernul
ce te încearcă…
zi de luni
sălbatic ritm izbeşte-n grabă
vasul de lut de timp plesnit
talazuri negre ţi-l dezmiardă
îl vor adâncului tribut.
încă  respiri,
sfidezi destinul
ceru-i departe, mări în rest
cazi în tăceri, gânduri de noapte
unde ţi-e portul,
unde-i est?
o zi de marţi
-de-ar fi cu soare
amiază nu ştiu când a fost
atâtea ceţuri, neculoare-
mergi în derivă, matelot!
scrutezi zadarnic orizontul
în orizont doar hău e tot
n-ai glas în tunetul funebru
e miercuri negru, zi de post
post al simţirilor de toate
pe nesimţite socoţi ziua
pe nesimţite cazi în noapte.
a patra zi
vas fără cârmă
nu vezi şi nici nu mai priveşti
speranţa-i un catarg ce-atârnă
de-un putred vis
încă trăieşti
vineri şi sâmbătă,
duminici
în grabă trec
şi-i iarăşi luni
semnezi sfârşit
un fel de viaţă
un dezacord, mâzgâlituri.
ai vrut ceva de dimineaţă
un singur port,să acostezi
dar fulgeră , tu  scrii apatic
„am fost aici !''
apoi, te pierzi.

întârzieri


aveam în suflet cuib de rândunele 
cum ciripeau doar ce gândeam la noi
zburau prin toate visurile mele
şi-au îndurat 
atâtea aspre ploi
dar cum lipseai cum amorţeau de teamă
că vor veni zăpezi din ai mei nori
de-aş fi stiut
că mă iubeşti în taină
le-aş fi salvat de viscol şi fiori
dar tu nimic n-ai zis atâta vreme
de ce-ai tăcut 
a iarnă şi pustiu?
acum s-au dus
e cuibul gol şi geme
în urma lor un suflet brumăriu

sâmbătă, 18 februarie 2012

nimic

zici că-i o zi
după oricare noapte
cum înverzeşte câmpul după ploi
zici că e da
mai mult decât un poate
că-i îndeajuns
atâta nu în noi

zici că n-aduce anul
cât o clipă
şi pentru clipă să aştept oricât
că şi destinul uneori abdică
doar să zâmbesc
să nu ştiu de urât

eu nu mai zic nimic
de multă vreme
deşi te cred şi vreau
n-am cum să lupt
e prea târziu...
îmi curge nu prin vene
mai pot zâmbi?
nu, nici măcar atât! 

miercuri, 15 februarie 2012

soluţie

m-am rătăcit…
demult şi prea departe
în gânduri
şi tăceri întortocheate
iubirea m-a închis
pe dinafară
iar lipsa ta
e noaptea mea polară.
voi rezista,
întreb ca pentru mine,
în bezna unui timp
fără iubire?
nu mai incerc să-mi fac bârlog
din vise
ştiu că şi-n vis am uşile închise.
mai bine dorm...
adorm o veşnicie
din ce-ar fi fost
şi nu a fost să-mi fie.

duminică, 12 februarie 2012

anti teza


În viaţă, vrei, nu vrei, paradoxal
e totul complicat şi prea banal
faci totu-n fugă dar rămâi pe loc
şi suflete îngheaţă lângă foc.
E totul trist…noi măşti purtăm râzând
de om sătul de toate şi flămând
de viaţă… doar grimase fără rost!
Toţi suntem genii, nimeni nu e prost
Dar azi, când asortăm un da cu nu
spui că ştii tot dar, spune-mi, ce ştii tu?
Că te-ai născut pentru un timp anume
ai un destin şi, mai presus, un nume
faci tot ce poţi… normal! să faci mai mult
n-ai fi putut, oricine-ar fi cerut!
Deci, cum să schimbi o lume-n care-ai fost
nici singur geniu şi nicicum un prost ?
mai bine fugi, chiar de rămâi pe loc
paradoxal, norocu-i nenoroc!
Ce vină ai? Niciuna, doar eşti om
şi-n timpul tău, iubirea-i un sindrom!

joi, 9 februarie 2012

Iubire

De-atâtea ori ţi-am spus când întrebai
ce fac...
Ce pot să  fac mai bine de atât?
Să te iubesc în faptă  şi cuvânt.
De-atâtea ori ai insistat să-ţi spun...
fii serios, ştii bine că n-am cum.
cum să rezum simţirea în cuvânt?
doar te iubesc,
nu ştiu mai mult de-atât!
Şi când atât-ul meu pare puţin
tu să nu taci,
să mă întrebi de vin
iar de va fi să vin cum n-am venit
să nu-nţelegi că nu te-aş fi iubit.
Ba te-am iubit
şi încă te iubesc
în felul meu de-a fi
nepământesc.
Dar, spune-mi tu, cum vrei să fii iubit?
Precum un zeu ce mi te-a zămislit?
Sau cum? Cum poti imagina
un sentiment căruia nu-i poti da
un alt cuvânt decât i-a fost menit
-Iubire-
Dragul meu, nu te-am minţit!

marți, 7 februarie 2012

ceva nepovestit

Spuneam poveşti, vorbeam atât de simplu
câte în lună, câte mi-amintesc,
râzând în hohote de îngeri,
din nimicuri...
tu-mi erai tot, eu totul tău lumesc.

Oricărui vis îi  hărăzeam o soartă,
un anotimp cu zile fără nopţi,
cu dolofane gânduri drept unealtă
cioplind în zidul chinezesc doar porţi.

Saturn ne dăruia spre logodire
din trupul unui vechi Big Bang vrăjit
două inele roz de fericire,
un început spre  niciun când sfârşit.

Iar noi împrăştiam în ceruri clare
priviri spre împliniri de aşteptări.
Un elixir de viaţă şi splendoare
ne-am dăruit, la schimb,  în sărutări.

O vrăjitoare călărea comete
stârnind în juru-i colb de amintiri
pe fruntea unui darnic Dragobete
ce din tot timpul semăna iubiri.

Cum tu făceai  ca fiecare clipă
să ne îmbrace-n alb de ghiocei
în urma noastră ierni topeam  în pripă,
zbugheau din cuiburi pui de  porumbei

în paşii tăi îmi răsădeam cuvântul
zâmbeai, zburam peste grămezi de stânci,
când aţipea cu soarele, pământul
şi  norii sforăiau a somn de prunci.

Purtam eternităţi de zei în suflet
şi din orice  nimic legam poveşti
Vorbeam oricât, ştiam atât de multe
dar nu ştiu nici acum cât mă iubeşti.

miercuri, 1 februarie 2012

treceri

sunt, vezi, în amiaza vieţii
şi mai sunt cu mine eu
bâjbâind în urma ceţii
unde-i visul derbedeu.
râd, am zile, cumpăr soare
chiar de n-am măcar habar
ceasul nopţii are stare
sau e timp, ca noi, hoinar?
merg încet, las urme-n grabă
am ca luna chip ciobit
reci singurătăţi mă-ntreabă
cum, de ce nu te-a iubit?
le-aş răspunde în pereche
de cireşe verde-nchis
nu ştiu, poate-i luna veche
nouă nu-i, că v-aş fi zis..
cum ghicesc în depărtare
bolovani de aşteptări
dau ocol cât o plimbare
în alt an, pe-alte cărări.
iar de simt rânjind apusul,
pân-aici mi-a fost să fiu!
de-s ciresele ca mustul
ai să mă iubeşti târziu.