luni, 30 ianuarie 2012

gând

ţi-aş spune da...
să tac mai bine?
sau nu să spun?
sau nu dă bine?
dar uite trec zile şi viaţa
cum tot încerc să-mi cos speranţa
cu fir de azi, alt fir de mâine
cu tot ce-a fost şi nu-mi rămâne
cu ce-mi va fi şi tot ce-mi scapă
cu vis, cu zbor şi cu am treabă
şi nu mă-ntreb cum întrebarea
are răspuns, nu rezolvarea


miercuri, 25 ianuarie 2012

nimic mai mult

Un du-te-vino, timp fără folos
tot ce-am avut, o viaţă de prisos
cât m-am zbătut pierzând atâţia ani
rost fără rost, o viaţă de doi bani.

Ce n-am iubit şi ce n-aş fi iubit
cât am luptat şi cât n-am dobândit
doar aşteptări, nimic n-a fost să fiu
din ce-am avut doar sufletul mi-e viu

E viu... şi ce? Ce rost ar mai avea
când fără sorţi în timpul altcuiva
îl irosesc sperând că voi trăi
ce nu mi-e scris...  şi, totuşi, ce-mi va fi?

ce-mi pare vis e mâine un coşmar?
ridic din umeri, chiar nu am habar
ce azi iubesc, mâine voi duşmăni ?
abia sunt azi ...de mâine ce voi fi?

oale de lut sau poate nici atât
poate doar rod în nu ştiu ce pământ
mugur de flori de-aş fi şi m-ai privi
vei şti ce-am fost? cât am sperat vei şti?

praf de nimic, furtuni de praf să fiu
ori poate nori sau poate nici pustiu
nu-s definiţii pentru ce-am pierdut
mai mult decât am fost şi nu-ţi mai sunt.

vineri, 20 ianuarie 2012

a fost să fim


Nu ştiu în care zi sau pe ce stradă,
eu, primul pas, ori tu să-l fi făcut…
ce ochi au vrut ca sufletul să vadă
zori de-nceputuri, drum neînceput?

Puteam să trec iar tu puteai rămâne
goi de privire, de simţire goi
având un mâine eu, tu un alt mâine,
fără un ieri să-l amintim în doi.

Colecţionari de zboruri şi de vise
de-atunci purtăm iubirea în surâs
şi nu-s cuvinte spre a fi descrise
tăceri ce au atât de mult de spus.


luni, 16 ianuarie 2012

cerere

Vinde-mi un gând!
vezi? ale mele-s roase
cârpite des
de multe nopţi tocite
chiar n-are rost  o zi să mi le coase…
vinde-mi un gând şi-l voi sculpta în vers.
de-ai să mi-l vinzi
mă scotocesc în suflet
să văd cumva, cum pot să ţi-l plătesc
accepţi un vis ori poate vrei un zâmbet?
sau, spune-mi, e de-ajuns că te iubesc?

duminică, 15 ianuarie 2012

e timpul

-Ce fac acum?ascult un gând
-Un gând?
-de taci puţin auzi...plânge Pământul!
-De când pământul are gând?
-De când?De când nici nu ştiau ai tăi ce-i gândul
-Dar cum, când nu-i decât o bătătură?
-Pământul? Cum îl ştiu e o făptură
cu suflet viu
şi rabdă cât mai poate
călcâiul afundat în trupu-i sfânt
-Te rog, nu înţeleg…doar e pământ
-dar nu suntem şi noi la fel cumva ?
mi-e teamă de o zi când va-nceta
să mai îndure ale noastre fapte
-şi ce îţi spune astăzi gândul de pământ?
-nu-mi spune, plânge... 
din păcate-i timpul
iar acea zi va fi
va fi  curând!

emoţii


de-ai şti cum tresar când te simt împrejur!
prea iute mă salt şi răstorn câte-un gând
pe vechiul covor, cu mari pete de jind
ce-mi spun să te strig;
cum să strig ? ce să-ţi spun?
când neagră mi-e şoapta
când glasul mi-e dur
de prea multă noapte,
de tot ce n-am cum,
când tălpile-mi poartă ascunse porniri…
din franjuri zburliţi câte-o teamă rânjind
îmi gâtuie pasul,
alunec oricum;
e cosmosul prins pe tavanul golit
de zâmbetul tău...
prin oftat răguşit
mustrări aburesc geamul visului clar
şi mâine e-o zi
dar de-ai şti cum tresar…

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

am timp

Nu mă iubeşti?
Nici timpul nu mă vrea
de m-ar fi vrut, o clipă mi-ar fi dat
dar pleacă zilnic
fără vreun regret
Nu mă iubeşti?
oricum mai am ceva
am timp să te iubesc 
până te iert !

marți, 10 ianuarie 2012

uitări

nu mă striga, te rog, în timp pustiu
nu căuta ce nu mai pot să-ţi  fiu
poate cândva, cândva de-ai fi strigat
aş fi venit cu tot ce-am refuzat
dar, vezi tu ,visul l-am legat de-un nor
speranţelor le-am spus...n-am viitor
iubirea am lăsat-o pe un mal
marea uitării să-i închine val
nu mai striga, inima mi-a surzit
nici ochii nu mai cred de-atât privit
spre orizonturi fără înţeles
spre care eu m-am dus şi tu n-ai mers
nu definesc absurdul în tăceri
nu-ţi cer să uiţi nici tu n-ai cum să-mi ceri
am înlesnit chemări şi n-ai răspuns
s-au rătăcit, surzimea mi le-a smuls
doar pescaruşii le-au recunoscut
şi mai răspund în câte-un ţipăt scurt
neînţelese nu cred să fi fost
dar azi trăim uitarea pe de rost.
de când e-atât de greu să fii iubit
de parcă am trăi la infinit?
de-acum, talazuri reci pe ţărm au şters
tot ce-ţi părea pe-atunci lipsit de sens.
ecouri doar mai tună în zenit
nu te mai chem, oricum n-ai fi venit.

luni, 9 ianuarie 2012

amăgiri


Ce hău îţi curge, astăzi, din privire
şi tot cuvântul, parcă, numai tună…
Să fi crezut, eu, că-mi jurai iubire
în liniştea ce-mi prevestea furtună?

Ce clopote se-aud în depărtare?
Ce scâncete par alintări promise!
De ce-mi porţi nori, in locul unui soare
în orice-ai spune ? nu-s simţiri, nu-s vise…

Ce vânturi bat în amintirea noastră
şi cât nisip aştern peste speranţă !
-furtuni de amăgiri, vreme nefastă-
doar nopţi vom fi, nicicând o dimineaţă!

Ce ţi-am greşit când îndrăzneam a cere
doar sentiment, nicicum întunecime ?
ştiam iubi şi tainica-ţi tăcere…
Ce hău e-n noi , ce aspră adâncime!

când e destul

am obosit şi am închis în chei
sub veşnici munţi, izvoare nesătule
un suflet plâns, zbucium fără temei
temeri şi zboruri ce mi-au fost destule

azi mi-am jurat şi am săpat in stânci
nou aşternut de gânduri şi-aşteptare
încui în munte urmele adânci
spre şesul vieţii să dezleg  visare

să uit de doruri şi de amintiri
să uit de lacrimi şi de ploi osânde
ce sapă-n gând tranşee de răniri
să uit de mine cum n-am fost niciunde

poate că într-o zi voi fiinţa
şi voi striga cumva în lumea largă
cum că am rostul meu pe undeva
şi că exist şi viaţa-mi este dragă.


joi, 5 ianuarie 2012

cum să fiu când nu te ştiu


Dar unde nu te-am căutat?
pe rafturi şi pe marte
şi câte văi n-am răsturnat
oriunde şi în toate
atâta cer am întrebat
chiar nu-ţi cunoaşte chipul?
nici mări să nu fi tremurat
când le-ai atins nisipul?
Câte eclipse-am fugărit
câţi nori am stors în palme
în care lumi ai asfinţit?
în ochii cui porţi taine?
Lutul pe care ai călcat
când ai plecat in fugă
e-al meu pământ înlăcrimat
pe talpă să-ţi ajungă!
şi-atunci când soare te-ai scăldat
în ploi de mângâiere
să fi ştiut…te-am sărutat
în picături stinghere!
dar ce nu-i lume şi nu-i cer
ceva avea să-ţi fie...
o răsuflare, un mister
sau spune-i nebunie.
n-am cum să fiu când nu te ştiu,
când orişiunde caut
nu am ecou, am doar  pustiu,
nu mi-e cuvântul flaut.
Ar fi cântat oricât de mult
şi oricât de departe
tu, numai tu să-mi fi ştiut
rostirile deşarte...
mi-e mut cuvântul, tot mai mut
şi rătăciri mai multe,
mai bine nu l-aş fi născut
tot nu-i cine să-l uite.

luni, 2 ianuarie 2012

bâlbe

m-am bâlbâit când întrebată de iubesc
am spus că da, că nu, nu ştiu, că nu-ndrăznesc
şi am tăcut cum tace doar pământul
a da , a nu , a nu mai ştie vântul
nici luna nu, nici lupii făr' de lună
şi-am zis atâta doar
o fi a bună
că râd, că plâng, că toate mi-s de-a valma
că ştiu, nu ştiu că nu mi-ajunge palma
să număr gânduri printre linii paralele
că doar e da şi eu cutez spre stele
sau o fi nu ?
mai bine zic nimică
şi tac şi da şi poate că mi-e frică
eu zic, tu râzi, eu nu şi ce se-ntâmplă
când da-ul meu e nu al tău ce-alungă
şi-o bâlbâială  fie cât de simplă….
nu ştiu e poate cel mai bun răspuns
nu ştii nici tu dar ne vom fi de-ajuns!