joi, 24 noiembrie 2011

umbre şi paşi



îmi însoţeam umbra urcând
pe strada vieţii încâlcită
sincronizând în ritm plăpând
un gând cu soarta lui timidă

şi braţ la braţ şi pas la pas
îmi petreceam umbra şi viaţa
pe drumul ce mi-a mai rămas
doar eu cu ea şi-n suflet ceaţa

o rătăceam adeseori
când cerul îşi schimba culoarea
eram doi simpli trecători
ce-şi ascundeau întunecarea

când revenea la braţul meu
părea nesingură pe stradă
zâmbea uşor, zâmbeam şi eu
atât cât lumea să ne creadă

dar tot mai sper că vor veni
zori ce-mi vor lumina umbrirea
ori soarele de m-ar zări
că prea mi-a înnoptat privirea

şi poate că-mi voi lepăda
haina de azi  înceţoşată
când pasu-mi va sincroniza
umbra cuiva ce- aşteaptă .

vineri, 11 noiembrie 2011

trăiesc

Dar nu renunţ  să cuceresc versantul
din care m-am desprins ca un păcat
„ e zidul sfânt„ îngenunchează bradul
- atât de sfânt că nu m-a suportat
când te-am zărit vultur contur de noapte
scrutând în orizont un viitor
m-am dezlipit din steiul unui “poate”
spre cerul tău crezând că pot să zbor
cum de-am sperat că voi porni săgeată
în nori ce te-au ascuns de-al meu cuvânt
aripi n-aveau dorinţele-mi de piatră
alunecări de gânduri m-au înfrânt
izvoarele n-au vrut să-mi ştie setea
mi-e trupul bolovan de neuitări
înfipt în valea timpului aievea
rostogolit din vârful unui “ieri”
dar sper să pot pe crestele abrupte
de colţul unui „dacă„ să m-agăţ
să fiu pupila ochilor de munte
culorile uitării să le-nvăţ
în grotele speranţelor deşarte
îmi voi închide trupul pământiu
din coastele iubirii sfărâmate
te voi hrăni cu suflet cenuşiu
mai vreau să cred că sângele-mi va curge
setea de viaţă să mi-o domolesc
pe zidul sfânt un ochi voi fi ce plânge
izvoare amintindu-ţi că… trăiesc.

duminică, 6 noiembrie 2011

spre a trăi


Eu n-am iubit toamna vreodată 
oricat am vrut s-o fi iubit
prea verde-am fost crezând in soartă
când soarta  însăşi s-a smintit.

m-au zbuciumat haine vânturi  
un rece soare mi-au adus
m-am agăţat de crengi  şi gânduri
doar să rămân cu fruntea sus

am tremurat de întristare
ştiam că nu voi rezista
iubeşte-mă! strigam spre soare
el tot mai rar mă alinta

cu  fiecare strop de ploaie
m-am sfâşiat  în  amăgiri
azi, mai subţire ca o foaie
voi renunţa la  înfrunziri

mă vor purta suflări străine
în cine ştie câte zări
şi veţi uita curând de mine
cum sunt doar una din uitări

când vântul va-nceta să bată
din albe ceruri  de cleştar
vor curge-mpodobiri  în  zloată
pe chipul meu de chihlimbar

voi fi a lutului mireasă
când fulgi mă vor  îmbrătişa
de-ngheaţă sufletul, mi-l lasă
măcar voi fi... frunză  de nea.