duminică, 16 iulie 2017

înainte

merg şchiopătând prin viaţă, zi de zi
şi mulțumesc oricărui gând ce mă trezeşte
chiar dacă viaţa nu mi-e dat-a fi
decât coşmar, în loc a-mi fi poveste.
pas după pas, târâi un vis, zicând
că nu e om să nu creadă-ntr-un zbor
altfel, am fi cu toţii zombi vrând,nevrând,
pierduţi pe-un câmp de sorţi ce nu ne vor.
merg şchiopătând, călcâie-mi sângerează
pe drumul plin de cuie şi refuz,
doar gândul către tine nu mă lasă
a-ngenuchea iubirii ce-o acuz.
şi o acuz, ea singură-i de vină
că mai înaintez pe-acest drum blestemat
dar cât mi-e visul vieţii mele şină,
merg, şchiopătând, şi iert tot ce mi-a dat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu