vineri, 28 iulie 2017

drum bun!

mă dor singuătăţile, ucid
cuvintele mai tare dor, când sunt cuvinte
în lipsa lor, atunci când tac, te strig
asemeni unui om desculţ în munţi,
fără veşminte.
unde eşti azi, suflet în care eu mă scald
ca un copil, în lacuri, fără griji?
unde eşti tu, nălucă printre mânji,
să te cutreier ca pe-un drum de altădat?
aleg să tac, nu te mai strig de-o vreme
ecoul nu mi-a fost amic nicicând,
nicicum cuvânt
dar chiar de zilele-mi vor fi curând blesteme
eu mă închin şi surâzând, răspund:
să-ţi fie bine şi să uiţi de mine
să râzi în fiecare zi ce o petreci
iar dacă bucuriile-ţi vor fi depline
să ştii că te-am iubit şi ţi-am dorit

să faci poteci de-apus şi răsărit

chiar şi din lutul plin de mărăcine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu