timpul e plin de drame
agăţări de suflet,
devenind amintiri şi regret,
gol şi plin în egală măsură.
mărturisea deunăzi
că are doruri...
dor de un ieri
dor de un mâine şi-un cuvânt de mângâiere.
mărturisea c-a înlesnit atâtea sfârşituri
că nu-l mai recunoaşte pe al său
şi-a obosit.
de-o vreme îl zăresc plângând în pumni
şi condamnând absenţa lui din casa unor vieţi
prezenţa, din puţine altele.
O,Timp, parcă m-aud spunându-i,
lacrimi avem noi,oamenii, destule
atâtea cât un cer n-a văzut nori,
pe când tu ai ceea omenirii i-a fost
refuzat
eternitatea...
deci, nu mai plânge, timp,nici azi, nici
uneori
ci râzi în hohote
pe chipul meu
pe chipul tuturor
în amintiri, în suflet,în speranţe
vezi?
numai tu eşti şi vei fi totdeauna
un curcubeu al fiecărui om
ce plânge azi, în locul tău,
sfârşitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu