mlaştină

voi, gânduri nisipoase, când v-aşterneţi?

pe când în zâmbet vă veţi odihni?

de vise şi de zboruri, nu vă temeţi,

sunt amintiri din ceea ce-mi va fi

când tulburi sunteţi, ochii mei, ca cerul

umbrit de nori în stoluri cenuşii

pierdeţi sclipirea stelelor, eternul

se prăbuşeste-n lacrimi pământii.

când norii strânşi sub pleoape dau în ploaie

spălând obrazul de senin uitat

se scurg regrete, numai colb şi zoaie

iar sufletul bălteşte înecat,

aluviuni de temeri fără minte

se tot depun şi într-o bună zi

nu-mi va ajunge marea de cuvinte

să-l pot salva...o mlaştină voi fi.