joi, 19 ianuarie 2017

destin

şi mă trezesc spunându-i timpului „ce dacă?”
şi las o altă zi, tiptil, să treacă
să uit că muritoare sunt şi că mă număr
ca fulgii bântuiţi de vânt, ce-mi cad pe umăr.
fulgi grei, de nea, pierdută-n aşteptare
mă povestesc şi nu-mi e de mirare
că prin troieni, cândva, mă vei numi
un zbor ce-a fost şi n-a mai vrut a fi.
şi mă trezesc râzându-i timpului în faţă
ce dacă nu mai am ceea ce toţi îi spuneţi viaţă?
măcar atât cât mi-a fost dat să fiu, am fost

şi nu regret că-mi ştiu destinul pe de rost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu