şi mă trezesc
spunându-i timpului „ce dacă?”
şi las o altă zi,
tiptil, să treacă
să uit că muritoare
sunt şi că mă număr
ca fulgii bântuiţi de
vânt, ce-mi cad pe umăr.
fulgi grei, de nea,
pierdută-n aşteptare
mă povestesc şi nu-mi
e de mirare
că prin troieni,
cândva, mă vei numi
un zbor ce-a fost şi
n-a mai vrut a fi.
şi mă trezesc
râzându-i timpului în faţă
ce dacă nu mai am
ceea ce toţi îi spuneţi viaţă?
măcar atât cât mi-a
fost dat să fiu, am fost
şi nu regret că-mi
ştiu destinul pe de rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu