duminică, 18 septembrie 2016

timpuri

nechează orele şi scot
pe nări, tot sufletul din mine
şi parcă-mi vine, uneori,
să le înjug
cum ştiu mai bine.
căpăstru să le pun, din flori
să se îmbete de mireasmă
când calcă tot ce eu adun,
să-mi plouă lacrimi de aghiasmă.
o, herghelie fără vreme
ce te-ar putea opri din drum?
nu vezi că viaţa mi se cerne
şi-s numai lut, nu, ţie, fân?
de-ţi par deşert, sunt doar un om
dar şi de-aş fi un câmp cu maci,
de ce m-alergi fără de somn,

fără să-ţi pese pe ce calci?

toamna

mi-a ruginit ultima zi de înflorire
iubirea-i mai confuză decât toamna
şi,poate, n-are, toamna, nicio vină
dar prea e pretutindeni...şi în noi.
azi, înţeleg, e timpul de cădere
ca frunze, flori, curg lacrimi arămii
atât de multe, nici n-ai vrea să ştii
e o nuntire-n vrie fără vrere.
spune-mi că-i timp de toamnă peste toate
şi că ne joacă timpul ca pe-un loz
că nu suntem noi cei sătui de ‘’poate''
şi, că  va fi din nou ''la vie en rose''

alegeri

ne vor vâna cărări
să le umblăm,
scrijelituri într-un pământ pustiu,
de nu mai vii să le păşeşti,
nu sunt
de nu mai eşti,
nici eu nu vreau să fiu.
ne-or căuta şi norii prin umbriri
să ne-mpletească paşii
câte doi
nimic nu va mai fi din amintiri,
de vom lipsi din ele
tocmai noi.
vor îngâna a jale plete lungi
de sălcii
aplecate în zadar
alungă-mă, de vrei să mă alungi
opreşte-mă, de vrei să-ţi fiu

hotar.

joi, 15 septembrie 2016

te-am auzit...

Dormeam, zâmbind, în somn şi-n vise
pe care-atât de mult le-am aşteptat
mi-a fluierat prin geamurile-nchise…
dormeam, când fără jena m-a strigat
L-am auzit cum fluiera-n neştire,
Cum sfâşia tăcerea nopţii reci
şi m-am simţit mai rece decât mine
cea care-am fost, când te-am privit cum pleci…
L-am auzit cum m
ă striga în noapte
tot ce-şi dorea, să nu mai doarmă nimeni
şi-n ciudă, parcă, fluiera a moarte,
Să nu visăm, să  nu dorim iubire.
L-am auzit urlând a disperare
De parcă singur, el, era însingurat…
n-ar fi oprit, să-l văd măcar în zare
cu unicul meu dor ce l-a luat.
L-am auzit cum şuiera pierdut
tot mai străin de mine şi-a mea noapte
şi, încărcat cu visul meu tăcut,
s-a pus pe fugă, singur, mai departe.
L-am auzit, e trenul vieţii tale
Ce n-a oprit secunda şi nu-mi eşti,
el mi-a furat şi ultima suflare,
Lăsându-mi falsul gând că mă iubeşti…