nechează orele şi scot
pe nări, tot sufletul din mine
şi parcă-mi vine, uneori,
să le înjug
cum ştiu mai bine.
căpăstru să le pun, din flori
să se îmbete de mireasmă
când calcă tot ce eu adun,
să-mi plouă lacrimi de aghiasmă.
o, herghelie fără vreme
ce te-ar putea opri din drum?
nu vezi că viaţa mi se cerne
şi-s numai lut, nu, ţie, fân?
de-ţi par deşert, sunt doar un om
dar şi de-aş fi un câmp cu maci,
de ce m-alergi fără de somn,
fără să-ţi pese pe ce calci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu