ţie

nu-i rid să nu ţi-l ştiu
nu-i zâmbet
să-i fie ochilor străin
oricât ar fi de-ncercănat,
ascuns de gânduri.
de nu-mi vorbeşti,
ghicesc ce ai de spus.
pasul adus
ţi-l veşnicesc în rânduri.
nici nu rosteşti
şi simt tot ce tu simţi
parcă te-aş sti de la-nceputul lumii.
dar să nu pleci
că voi fi rămâne lut
sub talpa căruia-ţi vei săruta străbunii.