deşert

oameni buni, cât în lume, sunt minuni sub tăceri 
tot atâtea, în vorbe, sunt povești despre ieri 
și oricâte aș spune, nimic nou n-am de spus 
în cuvinte curg veacuri, în minut veacu-i scurs. 
dacă spun 'm-am născut', câți ca mine n-au zis ?
dacă strig 'm-a durut', câți au plâns, câți n-au râs ?
și de scriu un cuvânt, fie el cel mai greu 
câți n-au scris rămas bun, de când timpu-i ateu? 
de vă spun că rămân, cât și cine tresare 
când a fi nu-i nimic, într-o lume-aşa mare? 
zic să port, asortând, în priviri doar tăcerea 
doar fac lumii un vid, îndeajuns cât durerea 
ce mă macină azi, ce mă sfarmă că sunt 
tot ce sunt, o fărâmă, cât un pumn de pământ
și închei, mulțumind, că exist,cât mă ştiu
râu, în marea de oameni, alt deşert în pustiu.