la fel...

Nu sunt sub talpa timpului o urmă

cum nu-s fărâma unei veşnicii

ci doar o zi ce noaptea grea o curmă

cum nu am fost, la fel nu voi mai fi.

Ca orice zi port răsărit în zâmbet

când ochii îmi dezmiardă dimineţi

amiaza, tainic o dosesc în suflet

să pot zâmbi cât pentru zece vieţi.

Inevitabil, seara mă ajunge

nu-i umbră încă, dar departe nu-i

cât voi mai râde tot pe-atât voi plânge

până-mi va fi apus în ochi căprui

mi-e teamă, recunosc, de nefiinţă

poate pentru că nu îmi amintesc

ce-am fost, de-am fost, când nu am fost sămânţă

pe-acest pământ, în timp ce glăsuiesc.

Dar când va bate ceasul greu a noapte

mă voi gândi la tot ce am iubit

oricât n-aş vrea, voi merge mai departe

şi voi pleca, la fel cum am venit.