Purificare

visam să-mi curăţ spinii într-o zi
cu riscul de a sângera până la moarte
dar sufletul, un rug sălbăticit
îmi ţinea toate visele deoparte.
m-am hotărât apoi să plâng un an
poate-l înmoi cu ghimpi cu tot odată
însă măcieşul meu, ca un duşman
urzica şi-o chemase aliată.
mi-a înţepat cuvântul ca un junghi
pe fiecare ce-l putea atinge
îmi cădeau gânduri zilnic în genunchi
rugându-mă: grăbeşte-te de-nvinge!
priviri acide mă strângeau de gât,
de-atâţia spini se-nconjurase floarea
din ce mi-a fost păstram numai urât
de-atât urât uitasem ce-i iertarea.
şi m-am privit copil, prin amintiri
când ochii i-am deschis, lumini ţâşnind
am desluşit că nu prin asupriri
ci prin iubire poţi avea câştig.
de-atunci zâmbesc şi celui ce-mi înjură
iar celor ce-mi lovesc le zic amar:
bolnav ca ochii care-aduc furtună
e sufletul uitat de grădinar.