sâmbătă, 17 octombrie 2015

iubire

eu vieţii îi făcusem nod
din prima dimineaţă
când încă mai credeam că pot
să-mi iau zeii la harţă.
lipisem visul zdrenţuit
cu gând de veşnicie
habar n-având cât infinit
e-n clipa de beţie.
şi ce beţie făr-alcool
îmbată nefiresc
lucidul sufletului gol
c-un simplu „te iubesc„!
ce zăpăcire prinde-n dans
zilele ca nebune
când de la pol la pol, un pas
faci, doar de-i spui pe nume.
cumva ea n-are început
ori nimeni nu-l vorbeşte
îi dai de gust într-un minut
şi brusc eşti o poveste.
zic genii că-i o boală grea
snobii, închipuire...
eu nu cutez să-i spun cumva

dar vreau să-mi fie fire!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu