vineri, 17 iulie 2015

om viu

ferice de tine, ce n-ai cunoscut
cum tremură sufletul unui pierdut
pe calea speranțelor fără speranță
cu tălpile arse de jarul zis viață.
nimic n-ai pierdut , să nu-ntrebi, de ti-e dat,
ce îngeri, de ochi nevăzuți, te-au salvat
să nu lăcrimezi, lasă-ţi zâmbetul plin,
să nu-ngropi în suflet tăceri de venin,
să nu-ţi vezi genunchii căzuți în noroi
pe cât dăruiești, să primești înapoi.

ferice de tine ce simți că ești viu
căci eu nu am cum, nu mai pot, nu mai știu
să fac din doi ochi flori de colţ, răsăriri
izvoare să nasc din munți albi de-amintiri.
sărat îmi e glasul, cuvântul amar
nu-mi scapă un vis neschimbat în coşmar...
tu nu înțelegi, nici n-aș vrea să-nțelegi
cum ard în tăcere cuvintele-ntregi
cum sting printre lacrimi speranțe făclii;
ferice de tine, om viu printre vii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu