Lumilor

să nu mi-l ştie ochii, să nu-mi vadă
sufletul în genunchi când plânge
să nu-l creadă
când lunecă-n abisul unui gând
abrupt
să nu mi-l ştie nimeni,
mugur rupt.
să nu mi-l vadă, 
ochii
să nu-l creadă
şi de întreabă lumi de el, 
să-ntrebe  
doar primăveri să-l judece în grabă
dar nimeni ştie-i dorul lui de verde.
orbi voi să fiţi , ochi goi
de o vecie,
nimenea şi nimic să-l înţeleagă
el, singur şi înfrânt de-a lor pustie,
părere fie-i lumii, 
doat atât
oricum e lumea 
de simţiri beteagă