iertare

nu, n-am să-ţi iert iubirea niciodată
ţi-aş fi întors obrazul de-ai fi dat
aş fi îngenunchiat de-ai fi voit
să mă fi răstignit
te-aş fi iertat
si-aş fi murit iubindu-te smintit!
dar zâmbetul şi toată tresărirea
dar visul agăţat în ochi deschişi
dar trupul prins în freamăt de furnică
dar pasul ca un zbor de şoim năuc
ecoul glasului ce mi-a fost ghid în noapte
şi noapte mi-a fost viaţa zi de zi
până să ştiu
până să mă iubeşti,
socoate!
acestea toate cum să le arunc?
există cimitire neaflate
pentru iubiri ce schimbă morţi în vii
pentru genunchii care se ridică
sau pentru aripi ce-au ieşit din uz?
acum când ştiu că inima mi-e trează
acum când desluşesc şi nu acuz
îţi spun atât: iubirea-i o pedeapsă
astfel că iert orice, oricât fără regret
dar, că-mi lipseşti, iubirea nu ţi-o iert!