vineri, 2 ianuarie 2015

plinuri inutile



am îmbrâncit c-un gând strâmb o speranţă
fie de-acum căzută în genunchi
ea mi-a zdrobit ultimul pic de viaţă
de nu mai ştiu cum să trăiesc de-atunci...
i-am pus căluş la gură să nu strige
la fel cum mie zilele mi-au pus
să nu mă-ncred în vise, nu-şi au rostul
şi nici puteri să schimbe soarta nu-s..
i-am legat ochii cu tăceri amare
să plângă oarbă, mută, cum am plâns
spuneaţi că ultima speranţa moare?
să moară, dar, cu tot ce-n ea am strâns.
visezi şi speri, dar nu trăieşti la timp
o zi, un an, o viaţă... şi te duci
din plinuri de nimic primite-n schimb
rămâne praful pe o cruce, printre cruci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu