despre mine

Fotografia mea
Piatra Neamt, Romania
iartă,uită și nu privi-napoi, dacă vrei să valoreze clipa.

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 29 martie 2014

delir

cum mugurii înving zăpada
în anotimpul de treziri
cum soarele-şi ridica pleoapa
neobosită de priviri
cum se reinventează malul
sub mângâierea unei mări
aşa aş vrea să mă iubeşti
răspuns la toatele-ntrebări.
cum vântul tremură de teamă
că altă frunză va cădea
atinsă de-a iubirii palmă
dar nu vrea locului să stea
şi bate-n fiecare toamnă
şi frunze cad în urma sa
aşa vreau tu să mă iubeşti
să fii tu vânt, eu frunza ta.
cum râde un copil devreme
fără habar de ce-i va fi
cum un bătrân ştie să-ndemne
la viaţă-n prag de a muri
cum ceru-şi uită necuprinsul
cuprins în ochi ce-l oglindesc
aşa aş vrea să fiu iubită
precum aş vrea să te iubesc!
să-mi fii în suflet ţărm, eu, mare
ochilor mei doar tu culoare
să-mi fii tu aer ce-l respir
să-ţi fiu trezire şi delir.

joi, 27 martie 2014

apă şi foc

plouă plictisitor, plouă alene
îneacă huma lumii de timp arsă
sufletele înjumătăţite angoasă
cu fir de grijă crosetează gânduri...
amurgul geme
în parfum de primăvară
chiar dacă cerul parcă  stă să nască
alţi pui de ceruri gri;
lumea-i firească
doar pe al zilei eşafod
speranţa zbiară
buzele mele smulg un zâmbet aspru
chipul trăirii scump e la vedere
îmbrac roba tăcerii de sihastru
în vântul clipei par o adiere.
plouă din ochi cu plictiseli eterne
ascuns în nori de lut, soarele cască
iar sufletu-mi, dumnezeiască iască,
abia mai arde, stins de-a lumii vreme.
e-un timp de nu-mi cunosc rostul in viată.

cuprins de necuprins

pierd ani în jocul meu de-a viaţa
mor curând
fac o mutare, ea vreo trei la rând
şi doare
dar cum şi cui să-i mai spun
că tot ce am
sunt anii
smulşi de un timp grăbit
ca foile golite-n calendare?
mâine-poimâine sunt am fost
şi-am fost
(şi încă doare)
cum numai eu puteam să fiu
cum altfel oare?
că doar nu-s clona nimănui
nici întâmplare
nu m-am născut din lut
ci din iubiri
şi (mă repet) cumplit mă doare
fiindcă iubirea, ea va arunca
dintâiul pumn de lut
peste-al meu trup
buzele mele pline de sărut
în zâmbet mut se vor pietrifica
zic unii c-am trăit pentru iubire
că sufletul nu-ncape în mormânt
atunci cum să-mi încapă totul în cuvânt?
nu am răspuns
dar ştiu că am iubit
şi, dup-atâţia ani
după atâţia ani
încă n-am pus un punct
la infint.

suflet

din tinereţe primeam semne
că rostul vieţii-i necuprins
când alţii semănau blesteme
eu căutam şi-n vis un vis.
răstălmăceam cu disperare
la întrebări acel răspuns
însă pe cât strigam mai tare
pe-atât tăcerile m-au uns.
am apelat la mii de trucuri 
să înţeleg, sper nu târziu
că sufletul, nu vorbe, lucruri
umple al tainelor pustiu.
de-atunci, oricăruia întreabă
îi voi răspunde surâzând
că, oamenii, trăind în grabă
uită de suflet prea curând.
îneacă mările corăbii
soarele arde tot ce-i lut
gânduri mai negre decât corbii
mucegăiesc orice avut.
dar când vor fi lipsiţi de toate
pe coji de vis îngenunchiaţi 
singurul ce nu-i dă deoparte
e sufletul, nu-l mai uitaţi!

şah mat

mereu pionii sunt sacrificaţi
Mării, Ioni, Ilene, Constantini
doar sunt destui, zic regii,indignaţi.
plânsi de vreo două rude, trei străini
pe când, ehei, cu noi e altă treabă
doar ce-ar fi şahul dacă n-am fi noi?
ne apără şi cal şi turn degrabă
câţiva nebuni mai îndrăznesc război.
ce credeţi, că-i uşor în jocul nostru
să ieşi victorios fără să-nşeli?
poporul de pioni îşi are rostul
vieţile lor sunt, simplu, doar greşeli.
eu cred că aş schimba puţin tot jocul
punând un Dumnezeu pe un pătrat
să văd atunci de-ndură ca norodul
să fie veşnic cel sacrificat.

taine

mi s-a dus multul şi mai am puţin
pun steagul alb la un sfârşit de drum
cărări de-o viaţă le-am păşit hapsân
tot ce mai am e ultimul acum.
ce să mai spun, ce oare nu am spus
ce soi de vorbă mi-a scăpat nezis
strigând nu fac decât să plâng a dus
şi parcă n-aş mai cere vieţii bis.
azi mi-aş lua adio de la mulţi
aş alinta tot ce mi-am refuzat
dar cu uscate buze cum săruţi?
cum să-l îmbrăţişez pe cel plecat?
mai am puţin, zile sau nopţi, un fleac
sfârşit ori început totuna-mi par
regretul meu e neaflatul leac
al inimii iubindu-te-n zadar.

vis de copil

nu-nţelegeam nimicul dintr-o viaţă
legam fundiţe roşii, 
visele in fir,
râzând hoinar când, rar, câte-o amiază
zambea in uşa ca un musafir
era atât de bine când, în preajmă,
îmbrăţişai iernatic trupul meu
chiar Mona Lisa ar fi fost geloasă
când surâdeai în fel de Promoteu.
acelor zile noile-am dat nuanţă
din vagi emoţii am schiţat un chip
dar ce-am iubit mai mult,
au fost din toate
acele clipe fără anotimp.
povestea noastră ar fi fost aievea
de s-ar fi petrecut în doi, ce timp sublim
dar cum, pe ton de basme-adorm copiii
am adormit şi eu visând să fim.
trezeşte-mă de crezi că nu-i minciună
de vrei să-nsufleţim tot ce-am visat
nu vreau niciunui minut sa-i stim de urmă
doar, rogu-te
trezeşte-mă,de ai un timp de dat!

zidire

ai existat
îţi spun de pe acum
pe mai târziu
nu ştiu de-oi fi să-ţi spun
mi-ai existat în suflet ca un munte
de la un vis la altul
doar tu punte.
ai existat
în mii şi mii de feluri
când te vei pierde
află-te-n cerneluri
ţi-au rezervat loc în eternitate,
departe de-a te pierde, mult departe.
ai existat
mi-ai fost marea zidire
în tot cuvântul te-am sculptat,
iubire.

bloguri vizitate

Translate