suflet

din tinereţe primeam semne
că rostul vieţii-i necuprins
când alţii semănau blesteme
eu căutam şi-n vis un vis.
răstălmăceam cu disperare
la întrebări acel răspuns
însă pe cât strigam mai tare
pe-atât tăcerile m-au uns.
am apelat la mii de trucuri 
să înţeleg, sper nu târziu
că sufletul, nu vorbe, lucruri
umple al tainelor pustiu.
de-atunci, oricăruia întreabă
îi voi răspunde surâzând
că, oamenii, trăind în grabă
uită de suflet prea curând.
îneacă mările corăbii
soarele arde tot ce-i lut
gânduri mai negre decât corbii
mucegăiesc orice avut.
dar când vor fi lipsiţi de toate
pe coji de vis îngenunchiaţi 
singurul ce nu-i dă deoparte
e sufletul, nu-l mai uitaţi!